Ultima șansă a spitalelor: Pomenile credincioșilor!

Foto sugestiv.

Zilele acestea s-au desfășurat mai multe activități sociale în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Stejeriș Brasov, cu implicarea activă a preotului ce păstoreste pacienții internați în acest spital, părintele Bogdan George Brânzea, care este și asistent medical, și cu ajutorul multor oameni cu suflet bun și jertfitor, din Brașov și din Dumbrăvița, județul Brașov.

Astfel, sâmbătă, 2 noiembrie 2019, în Ziua Moșilor de Toamna, a fost săvârșit un parastas de obște în Capela spitalului și au fost pomeniți cei dragi, plecați pe drumul veșniciei, pacienți și personal medical. Familia Olaianos și familia Șerban au donat masa de prânz celor 100 de pacienți internați în cele șase pavilioane ale institutiei medicale și foarte mulți credincioși din Brașov și din Dumbrăvița au donat alimente și produse de igienă personală micilor pacienți internați în Compartimentul de Pneumo-Pediatrie. Valoarea totală a donatiilor a fost de 4000 de lei. De asemenea, familia Baba Cristi din Brașov, împreună cu mulți credincioși, apropiați parohiei, au donat Compartimentului de Îngrijiri Paliative aparatură medicală și obiecte medicale în valoare de 6600 de lei.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care mi i-a scos în cale, pentru bunătatea și jerfelnicia lor. Mulțumesc din suflet tuturor celor care ne sunt alături în activitățile social -filantropice pe care le desfășurăm în cadrul Spitalului de Pneumologie, acolo unde îmi desfășor activitatea pastorală. Desfășurăm cu regularitate astfel de acțiuni sociale care îi privesc pe cei 100 de pacienți internați în spitalul nostru. În mod deosebit ne îndreptăm atenția asupra celor 24 de copii internați în Secția de Pneumo-Pediatrie și asupra celor nouă pacienți cu patologie neoplazică, pacienți care au nevoi speciale și care necesită o atentă supraveghere medicală și ajutor pastoral. Tocmai de aceea, cu ajutorul bunilor noștri credincioși, am donat aparatura medicală necesară usurării suferinței acestor pacienți, un injectomat pentru administrarea de morfină, un pipimobil, o masă de tratament din inox, tăvițe renale, un stetoscop, un tensiometru și multe altele. Personal, pe lângă sprijinul pastoral-duhovnicesc pe care îl acord acestor pacienți, desfășor și activitate medicala, în funcția de asistent medical, în cadrul Compartimentului de Îngrijiri-Paliative și încerc și pe acest plan să aduc alinare pacienților suferinzi. Dăm slava lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale și îl rugam să aducă liniște și alinare, pace și bucurie sufletească pacienților noștri”, ne-a spus pr. Bogdan George Brânzea.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Sursă: mitropolia-ardealului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.