Jandarmii români: peste 3.000 de misiuni în ultimele trei zile pentru siguranța cetățenilor

În perioada 15 – 17 martie a.c., pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, peste 3.000 de jandarmi au acționat zilnic la nivel național în aproximativ 3.100 de misiuni.

În ultimele trei zile, jandarmii au acționat alături de celelalte structuri partenere și au intervenit la 157 de solicitări direcționate prin apel 112 sau prin dispecerat, pentru ajutorarea unor persoane aflate în pericol sau pentru aplanarea unor conflicte.

Cu ocazia misiunilor desfășurate în această perioadă, jandarmii au constatat 113 infracțiuni, 118 autori fiind prinși în flagrant sau în urma sesizărilor unor fapte de furt, lovire, violență domestică, deținere de substanțe interzise sau portul fără drept de obiecte periculoase și au aplicat 1.385 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 355.330 de lei.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Vineri, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți au observat, pe strada Călărași din municipiul Rădăuți, un copil care se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile, fără a fi însoțit de nicio persoană. Întrucât părinții nu au fost găsiți în zonă, minorul, în vârstă de trei ani, a fost dus de către jandarmi la sediul subunității, unde l-au învelit cu o pătură, și i-au oferit de mâncare. Cu sprijinul Poliției Municipiului Rădăuți și al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, jandarmii i-au identificat părinții, care erau extrem de îngrijorați și care au declarat că fiul lor a dispărut din curte, în timp ce se juca.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Duminică, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași au depistat trei persoane care manifestau un comportament suspect. După controlul efectuat asupra celor trei, jandarmii au găsit substanțe susceptibile a fi interzise, iar acestea, împreună cu actele de sesizare întocmite au fost înaintate către structurile abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.