Echipele celor două unități de învățământ s-au clasat pe primul loc la categoriile gimnaziu și liceu în cadrul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața!“.
Elevii de la 14 unități de învățământ din Brașov s-au ,,luptat” ieri pentru titlul de cei mai buni salvatori civili, în cadrul etapei locale a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața!“, desfășurat la CATTIA. Fiecare echipă a încercat să își dovedească abilitățile de intervenție în situații de urgență, concursul desfășurându-se pe două categorii, gimnaziu și liceu, la fiecare categorie participând câte 8 echipe (două unități de învățământ au avut echipe la ambele categorii n.n.).
La categoria gimnaziu, primul loc a fost ocupat de echipa Școlii Gimnaziale nr. 19, urmată de echipa Școlii Gimnaziale nr. 2 (locul II) și echipa Colegiului de Științe Grigore Antipa (locul III).
Între licee, pe primul loc s-a clasat echipa de la Școala Profesională Germană Kronstadt (SPGK), fiind urmată de echipele de la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil (locul II) și cea de la Colegiul Național Andrei Șaguna (locul III)
Toți elevii din echipele de pe podium au primit cupe, medalii și diplome, iar ca premii – truse de supraviețuire și rucsacuri de oraș, iar sponsorul evenimentului, Kaufland, le-a oferit pachete cu fructe și dulciuri.
Concursul a avut două probe, una teoretică, în care elevii au răspuns la întrebări vizând diferite situații de protecție civilă, și una practică, în care ei trebuiau să salveze o „victimă“, cu targa, pe un traseu în lungime de 50 m, prevăzut cu un obstacol. Scopul concursului, ce are loc de aproximativ 20 de ani, este asigurarea pregătirii copiilor pentru formarea unui comportament adecvat în cazul producerii unor situații de urgență și face parte din campania de conștientizare pe care SVSU o desfășoară.
,,Acest concurs este unul național și suntem la etapa locală, urmând ca etapa județeană să fie în 9 mai, etapă la care vor participa echipele clasate pe locul I, respectiv elevii de la Școala Gimnazială nr. 19, la categoria gimnaziu, și cei de la SPGK, la categoria liceu. La această etapă au fost înscrise cinci școli gimnaziale și nouă licee, 16 echipe luând startul la cele două categorii. Participarea față de anii anteriori este mai bună. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiul Brașov organizează acest concurs începând din anul 2000. Am avut o mică pauză în perioada pandemiei, când au fost interzise concursurile naționale“, a declarat Emil Pușcașu, șeful SVSU al Primăriei Brașov.
Obiectivele generale ale concursului „Cu viața mea apăr viața!“ sunt:
a) dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar;
b) cunoașterea formelor de manifestare a principalelor tipuri de risc, a măsurilor de protecție, precum și a modului de acțiune și comportament în situații de urgență;
c) adoptarea și dezvoltarea abilităților privind modul de comportare și modul de acțiune în perioada premergătoare, pe timpul manifestării și pentru limitarea/ înlăturarea urmărilor efectelor situațiilor de urgență;
d) formarea spiritului de solidaritate și implicarea individuală sau în echipă în acțiunile de prevenire și de intervenție în situații de urgență.
Fiecare echipaj participant la concurs este format din 4 elevi (3 concurenți + o rezervă, băieți/fete sau mixt) și conducătorul echipajului (cadrul didactic coordonator).