Muzeul de Artă Brașov lansează o nouă serie a evenimentelor „Re:Imagine Brașov” în anul 2024

Muzeul de Artă Brașov și Depoul de Artă Urbană vă invită la prima ediție a proiectului „Re:Imagine Brașov – Oraș al artelor” al anului 2024. Evenimentul va avea loc vineri, 26 aprilie 2024, între orele 17.00 – 20.00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21, iar participarea va fi deschisă publicului larg.

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă Brașov a organizat patru evenimente de creație live în spațiile muzeului, având ca invitați 20 de artiști brașoveni. În prezența publicului, artiștii au creat noi lucrări de artă, având ca sursă de inspirație patrimoniul construit al orașului Brașov. Lucrările lor au fost expuse în cadrul expoziției „Re:Imagine Brașov” la Muzeul de Artă Brașov, deschisă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, iar apoi itinerată la Muzeul Național Cotroceni în perioada 8 februarie – 8 aprile 2024.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Proiectul este lansat din nou în anul 2024, de această dată fiind invitați atât artiști brașoveni, cât și artiști care locuiesc și creează în alte orașe din România. Astfel, proiectul urmărește facilitarea interacțiunii dintre artiștii contemporani și mediul urban brașovean, creșterea gradului de interes al publicului pentru procesul artistic și sprijinirea dialogului dintre artiștii.  

Prin provocarea lansată pentru acest an, Muzeul de Artă Brașov îi invită pe artiști să își imagineze Brașovul drept „Oraș al artelor”. Pornind de la fragmente recognoscibile ale orașului, considerate a fi definitorii pentru identitatea urbană, noile opere create vor depăși barierele realismului. Este propus un joc de imaginație: cum ar arăta Brașovul dacă artele ar avea întâietate? Ce forme ar lua industriile, turismul, promovarea stradala, timpul liber sau monumentele de for public într-o astfel de lume?

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Cu prilejul acestei noi ediții a proiectului „Re:Imagine Brașov”, sălile Muzeului de Artă Brașov se vor transforma din nou în spațiu de creație, cadru pentru discuții și atelier pentru artiștii: Andreea Bărgăoanu, Alexandra Călin, R von K, Ioan Aron Țăroi, Ema Voinescu. Publicul va fi martor al procesului de creație și partener în dialogul ideilor.

Atmosfera muzicală a evenimentului va fi asigurată de Soul Serenade.

Detalii despre eveniment: https://fb.me/e/21Xv4az3S

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.