Peste 680 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate de poliţişti în ultima săptămână

În perioada 7 – 13 iunie 2024, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 682 de persoane, 59 de autovehicule și 39 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 502 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 15 mandate europene de arestare, au depistat 64 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 201 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 8 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

Citeste și:  Programul Festivalului Monodramei Independente 2024 | Centrul Cultural Reduta, între 11-13 octombrie

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 20 de documente, fiind găsite și 54 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 180 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 22 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 36 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 15 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 8 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

Citeste și:  Prețuri mai mici pentru city-break-urile de toamnă. Zborurile din acest sezon pornesc de la 30 de euro

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 19 documente și 5 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Reamintim că, începând cu data de 31.03.2024, momentul aderării României la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, pasagerii care au intrat în țară venind din state Schengen sau au plecat către țări Schengen nu au mai fost supuși controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic, însă, prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări, atunci când situația o impune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.