Meteorologii anunță Coduri galbene şi portocalii de caniculă la nivelul întregii ţări, miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări Cod Galben şi Cod portocaliu de căldură extremă, valabile în toată ţara pe parcursul următoarelor două zile, informează agenția națională de presă Agerpres.

Astfel, miercuri,va fi Cod galben de caniculă în nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de grade şi, local, va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând şi depăşind uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Tot miercuri va fi în vigoare un Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în sudul Crişanei şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Citeste și:  Bilete în vânzare pentru concertele André Rieu: trăiește magia muzicii live, în 2025, la BTarena, Cluj-Napoca

Judeţele afectate de avertizările valabile miercuri sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, joi, 20 iunie, un Cod galben de căldură excesivă va fi valabil în Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea continentală, În aceste zone, maximele termice se vor situa în general între 32 şi 35 de grade.

Citeste și:  ,,PLANETA CRĂCIUN” - târgul cu tematică de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Piața Unirii din Cluj-Napoca se deschide astăzi

Totodată, un Cod portocaliu de caniculă va viza regiunile: Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi jumătatea de vest a Munteniei. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor oscila între 34 şi 38 de grade. De asemenea, disconfortul termic va fi accentuat, cu un ITU ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Zonele care vor fi sub avertizările de caniculă pentru joi sunt: judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Citeste și:  Un nou început: ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Braşov

ANM precizează că, în zilele următoare, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.

Preluare, Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.