7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română

Marți, 25 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă (Limba și literatura română) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2024) în 3.392 unități de învățământ/centre de examen.

Au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95.6%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenți. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un elev.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, la ora 15:00.

A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 27 iunie, urmată, vineri, 28 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.