Un absolvent de la Transilvania a ținut secret că este student pentru a-i face mamei sale o surpriză cu ocazia ceremoniei de absolvire

Brașoveanul Liviu Ardelean i-a făcut o surpriză memorabilă mamei sale. După ce, în ultimii trei ani, a ținut secret faptul că e student, a invitat-o la un eveniment, fără să îi spună că era vorba chiar despre ceremonia de absolvire, potrivit publicației educatieprivata.ro.

Reacția mamei, când a aflat că fiul său tocmai își terminase studiile îm domeniul comunicării, a fost filmată de un „complice”.

Liviu Ardelean a absolvit Facultatea de Sociologie și comunicare, specializarea Comunicare și relații publice, la Universitatea Transilvania din Brașov. El a promovat examenul de licență cu media 9,83.

„Am chemat-o pe mama la un eveniment pe care urma să îl prezint, dar s-a trezit la festivitatea mea de absolvire. La 30 de ani m-am înscris din nou la facultate și nu i-am spus nimic timp de trei ani. Timp în care profii nu înțelegeau de ce refuz să stau la fotografiile de la competiții sau conferințe, iar prietenii mi-au zis că nu-s normal. 😅

Mama a aflat despre ce este vorba doar când am intrat în sală, cu robă și tocă. Inițial a fost confuză, iar când a înțeles ce se întâmplă au copleșit-o emoțiile. Cea mai mare surpriză pe care i-am făcut-o vreodată. A fost dificil, dar a meritat pe deplin așteptarea. La final s-au vărsat lacrimi de bucurie”, a povestit Liviu Ardelean, pe pagina sa de Facebook.

Citeste și:  Peste 12 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru patru instituții de cultură din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.