3 pompieri brașoveni participă la misiunea din Grecia

În perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 l, 1 cisternă de 30.000 l, 1 autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 l, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă) a început deplasarea marti, 30 iulie, pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri (oraș situat la Est de Atena).

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Schimbarea efectivelor se va realiza în zilele de 16.08.2024 și 31.08.2024, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile și cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecție, inclusiv un aparat cu aer comprimat și o butelie de rezervă.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.

𝘌𝘷𝘦𝘯𝘪𝘮𝘦𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘮𝘢𝘳𝘤𝘢𝘵 ieri 𝘭𝘢 𝘴𝘦𝘥𝘪𝘶𝘭 𝘜𝘯𝘪𝘵𝘢̆𝘵̦𝘪𝘪 𝘚𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘐𝘯𝘵𝘦𝘳𝘷𝘦𝘯𝘵̧𝘪𝘦 𝘪̂𝘯 𝘚𝘪𝘵𝘶𝘢𝘵̧𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘜𝘳𝘨𝘦𝘯𝘵̧𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘊𝘪𝘰𝘭𝘱𝘢𝘯𝘪 𝘴̦𝘪 𝘴-𝘢 𝘣𝘶𝘤𝘶𝘳𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘦𝘻𝘦𝘯𝘵̦𝘢 𝘷𝘪𝘤𝘦𝘱𝘳𝘪𝘮-𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪, 𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘶𝘭 𝘢𝘧𝘢𝘤𝘦𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘯𝘦, 𝘔𝘢𝘳𝘪𝘢𝘯-𝘊𝘢̆𝘵𝘢̆𝘭𝘪𝘯 𝘗𝘳𝘦𝘥𝘰𝘪𝘶, 𝘚𝘦𝘤𝘳𝘦𝘵𝘢𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘥𝘦 𝘚𝘵𝘢𝘵, 𝘴̦𝘦𝘧 𝘢𝘭 𝘋𝘦𝘱𝘢𝘳𝘵𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘚𝘪𝘵𝘶𝘢𝘵̦𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘜𝘳𝘨𝘦𝘯𝘵̦𝘢̆, 𝘥𝘳. 𝘙𝘢𝘦𝘥 𝘈𝘳𝘢𝘧𝘢𝘵, 𝘢𝘮𝘣𝘢𝘴𝘢𝘥𝘰𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘙𝘦𝘱𝘶𝘣𝘭𝘪𝘤𝘪𝘪 𝘌𝘭𝘦𝘯𝘦 𝘪̂𝘯 𝘙𝘰𝘮𝘢𝘯𝘪𝘢, 𝘌𝘹𝘤𝘦𝘭𝘦𝘯𝘵̦𝘢 𝘚𝘢, 𝘥𝘰𝘢𝘮𝘯𝘢 𝘓𝘪𝘭𝘪 𝘌𝘷𝘢𝘯𝘨𝘦𝘭𝘪𝘢 𝘎𝘳𝘢𝘮𝘮𝘢𝘵𝘪𝘬𝘢, 𝘪𝘯𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘨𝘦𝘯𝘦𝘳𝘢𝘭 𝘢𝘭 𝘐𝘎𝘚𝘜, 𝘨𝘦𝘯𝘦𝘳𝘢𝘭 𝘋𝘢𝘯-𝘗𝘢𝘶𝘭 𝘐𝘢𝘮𝘢𝘯𝘥𝘪 și alți 𝘳𝘦𝘱𝘳𝘦𝘻𝘦𝘯𝘵𝘢𝘯𝘵̦𝘪 𝘢𝘪 𝘤𝘰𝘮𝘦𝘯𝘻𝘪𝘪 IGSU.

Sursa: ISU Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.