Arestați preventiv pentru trafic de droguri

Polițiștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, introducerea în ţară de droguri de mare risc, fără drept și trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.

Două persoane dintre acestea au fost prinse în flagrant delict, în județul Sibiu, în timp ce ar fi deținut, în autoturismul cu care se deplasau, peste 200 de grame de cocaină (drog de mare risc) destinate comercializării.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Din cercetările efectuate a rezultat că persoanele în cauză ar fi procurat cocaina din Spania și ar fi ascuns-o într-un bagaj, după care ar fi revenit în țară, cu o cursă terestră de transport persoane.

De asemenea, probatoriul administrat a relevat că, în perioada septembrie 2023 – iulie 2024, cele trei persoane s-ar fi deplasat cu avionul, în Spania și ar fi achiziționat cantități de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină), pe care le-ar fi introdus în România.

Drogurile ar fi fost ascunse în colete, iar, pentru a se asigura că ajung la destinație, una dintre acestea s-ar fi îmbarcat, în calitate de pasager, în autocarul prin intermediul căruia ar fi fost transportate.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Ulterior, drogurile ar fi fost depozitate, la locuința uneia dintre persoanele cercetate, și pregătite în vederea vânzării (porționate și ambalate).

Au fost efectuate patru percheziții domiciliare, în urma cărora a fost descoperită și ridicată o cantitate de drog de risc, precum și alte mijloace de probă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și al luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Sibiu și Vâlcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

La data de 30 iulie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea a trei persoane, pentru 24 de ore, iar începând cu 31.07.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.