Continuă procesul de înscriere la liceu! În situația în care copilul dumneavoastră nu este încă înscris în clasa a IX-a, calendarul de admitere conține o nouă etapă de înscrieri, ce se va desfășura în perioada următoare.
Astfel, pe 5 august se fac înscrieri pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă desfăşurate în a doua etapă de admitere în învăţământul liceal, iar pe 6 – 7 august se vor desfăşura probele. Pe 8 – 9 august vor fi afişate rezultatele şi soluţionate eventualele contestaţii. Între 12 şi 14 august are loc înscrierea candidaţilor la a doua etapă de admitere la liceu, iar pe 19 – 20 august va avea loc repartizarea candidaţilor la nivel de comisie judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti.
Pot participa la această etapă de admitere copiii care au fost repartizați computerizat în prima etapă, dar nu s-au înscris la școala unde au intrat, cei care au participat la repartizare, dar nu au fost repartizați, precum și cei care nu au susținut evaluarea națională și, deci, nu au participat la repartizarea computerizată. Practic, orice copil care nu este încă înscris în clasa a IX-a poate participa, în zilele următoare, la a doua etapă de admitere.
Puteți solicita informații cu privire la înscriere la inspectoratul școlar din Brașov, aici.