Bun venit la bord! FlyLili zboară acum din Brașov

Brașovul își deschide aripile către noi destinații! După ce a așteptat cu sufletul la gură, comunitatea locală și pasagerii din întreaga țară pot, în sfârșit, să se bucure de primele zboruri operate de FlyLili de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.

Într-un anunț oficial, compania aeriană a confirmat că avionul YR-LIC a fost integrat cu succes în certificatul de operator aerian (AOC) și că operațiunile comerciale au demarat. Această veste vine ca o gură de aer proaspăt pentru regiune, deschizând noi perspective.

„Dragi pasageri, Avem plăcerea să vă anunțăm că am finalizat cu succes introducerea în AOC a avionului nostru YR-LIC! Începând de acum, vom opera zboruri din baza operațională Brașov-Ghimbav. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără eforturile susținute ale echipei FlyLili și ale partenerilor noștri. De asemenea, mulțumim Autorității Aeronautice Civile din România pentru suportul acordat. Împreună, am reușit să depășim provocările întâmpinate și să lansăm planurile noastre de operare. Deși am avut o întârziere în lansarea planurilor noastre, ne bucurăm să putem oferi servicii de zbor regulate din Brașov. În continuare, prioritizăm solicitările de rambursare transmise de pasagerii noștri afectați de anulări și ne străduim să oferim cele mai bune servicii. Vă mulțumim pentru răbdare și susținere! Suntem nerăbdători să vă avem la bordul aeronavelor noastre!”, au transmis oficialii FlyLili.

Citeste și:  UNTOLD Universe aduce și anul acesta magia sărbătorilor de iarnă în târgurile de Crăciun din București și Cluj-Napoca

Dacă nu apar alte modificări, Fly Lili va zbura regulat de la Brașov spre șase destinații din cinci țări: Munchen, Nuremberg și Stuttgart (Germania), Bologna, Milano, Roma (Italia), Barcelona (Spania) și Salonic (Grecia) și Istambul (Turcia).

De altfel, compania Wizz Air operează de la Brașov curse regulate spre Dortmund, Londra și Budapesta. În plus, pe perioada verii, pot fi alese și curse charter spre destinații de vară din Grecia și Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.