Substanțe dopante cu grad mare de risc, descoperite și confiscate la vamă

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu-Ruse au descoperit în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare ce efectua curse în regim de curierat, mai multe cutii ce conțineau 2.220 fiole dopante cu grad mare de risc.

În data de 16.08.2024, în jurul orei 08.00, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră o autoutilitară, cu număr specific de Bulgaria, care circula în regim de curierat, încărcată cu colete din Bulgaria pentru România, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani.

Cu această ocazie, în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperite într-un colet 222 cutii a câte 10 bucăți, ce conțineau cantitatea de 2.220 de fiole dopante cu grad mare de risc.

Citeste și:  Autobuzele RATBV care circulă pe linia 130 nu vor mai deservi stația ”Caragiale”, pe sensul de deplasare spre capătul de linie Râșnov

„Bunurile, aflate pe lista de anabolizante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008,  estimate la o valoare  de 66.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Șoferului i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet”, transmite Poliția de Frontieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.