Primăria Brașov continuă programul dedicat infrastructurii preșcolare, care include construirea a 8 grădinițe și 5 creșe, în special în zonele cu dezvoltare urbană accelerată.
Comisia de circulație a avizat astăzi proiectul „construire grădiniță – Str. Carpaților nr. 93 – faza D.T.A.C.“, avizul fiind necesar pentru obținerea autorizației de construire.
Grădinița din Strada Carpaților nr 93 este prima unitate de învățământ preșcolar construită în cartierul Astra după 1989. Contractul de proiectare și lucrări a fost semnat în luna iunie a acestui an, cu o asociere de firme din Codlea și Brașov, iar conform contractului, lucrările ar urma să înceapă la sfârșitul acestui an. Valoarea contractului (proiectare și execuție) este de 5.935.000 lei, fără TVA.
Investiția constă în construirea unei grădinițe cu program prelungit, cu o capacitate de 92 de locuri, care va cuprinde: un corp de clădire pe trei niveluri (demisol, parter și etaj); 6 săli de grupă, la nivelul parterului și al etajului, spațiu pentru luat masa; loc de joacă; teren pentru activități sportive; grădină de flori; spații verzi și alei pietonale.
Dintre cele 8 grădinițe incluse în planul de dezvoltare a infrastructurii preșcolare, a fost finalizată grădinița de pe str. Ioan Popasu, din cartierul Tractorul, se lucrează la cea din cartierul Noua, cea din Astra (de pe strada Carpaților 93) se află în faza de proiectare, la fel ca și cele din Tractorul, str. Ioan Socec, Tractorul, Str Tudor Arghezi și Bartolomeu-Avantgarden, str. Pelicanului. Grădinița din Tractorul, str 1 Decembrie 1918 este în faza de autorizare, iar în Stupini, pe str Fagurului fără număr, urmează achiziția Studiului de Fezabilitate.
Alte proiecte care au primit astăzi avizul comisiei de circulație:
- Restricțiile de circulație ocazionate de desfășurarea „Tess Rally Brașov – ediția 53”, în data de 21.09.2024, între orele 12.00 – 22.00, zona Calea Făgărașului – Str. Curmăturii;
- Construire locuințe individuale și împrejmuire teren, faza DTAC, la adresele Str. Dascălu Costea f.n. și Str. Mărășești f.n.- faza D.T.A.C.;
- Amplasare suport publicitar LED backlight 4X3 – Calea Făgărașului nr. 2;
- Construire sediu firmă cu birouri, showroom și zonă de sortare și inspecție furnir, împrejmuire – Str. Bucegi f.n. – faza D.T.A.C.;
- Amenajare locuri de parcare, delimitare trotuar cu separatoare de sens, montare indicator OPRIREA INTERZISĂ cu adițional” – Str. Carpaților nr. 59B;
- Montare indicatoare de informare pentru obiectivele turistice – Muzeul Medieval, Muzeul Olimpia;
- Montare limitator de viteză – Str. Deda, în dreptul locului de joacă;
- Desființarea unui loc de parcare pe strada Sitarului nr. 6, care îngreuna vizibilitatea în intersecție.