Aproape 600 de persoane, salvate de pe munte în luna iulie

Salvatorii montani au intervenit în luna iulie în aproape 500 de cazuri, fiind salvate aproximativ 600 de persoane, dintre care peste 100 au ajuns la spital. Potrivit Salvamont, au fost înregistrate şi 15 decese pe munte, transmite Agerpres.

În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 481 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 585 de persoane. Dintre acestea, 113 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă pentru transport la spital, iar 52 au fost transportate cu ambulanţele Salvamont.

Totodată, 21 de persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAv, 13 prin predarea la sol a accidentatului şi 8 prin trolierea salvamontiştilor la locul accidentului.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Din numărul total de intervenţii, 409 au avut loc în zona montană – fiind salvate 513 persoane; 59 de persoane s-au prezentat şi au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 13 intervenţii au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acţiuni la care salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină cu mijloacele şi tehnicile lor specifice, precizează sursa citată.

În cinci intervenţii s-au folosit drone, în alte cinci – scafandri şi într-o intervenţie câini de căutare Salvamont.

Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone/Fundaţia Vodafone au fost primite, direct, 375 de apeluri prin care se anunţau accidente montane şi 57 apeluri care anunţau incendii în zona montană şi submontană, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate direct de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

De asemenea, în cursul lunii iulie s-au primit 1.506 apeluri prin care solicitau informaţii despre zona montană. Dintre acestea, 782 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone/Fundaţia Vodafone, restul de 724 fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau judeţene.

În cadrul celor 41 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial şi care deţin personal operativ de intervenţie, pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează ca personal operativ de intervenţie un număr de circa 900 de salvatori montani atestaţi, 350 de salvatori montani angajaţi, 550 de salvatori montani voluntari, alături de care aproape 250 de salvatori aspiranţi şi debutanţi se află în diverse etape de formare profesională, mai arată Salvamont pe Facebook.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Sursa, Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.