Săptămâna aceasta, pe 31 august și 1 septembrie, localitatea Bran devine gazda unui eveniment cultural special, organizat de Asociația Poarta Dorului, eveniment finanțat de Consiliului Județean Brașov. Festivalul MESTERI ȘI MOCANI LA POARTA DORULUI este o celebrare autentică a tradițiilor mocănești și a meșteșugurilor populare, menită să dezvolte oferta culturală a zonei Bran-Moeciu-Fundata și să aducă în prim-plan identitatea locală.
Scopul principal al acestui eveniment de amploare este acela de a îmbogăți oferta culturală a zonei Bran-Moeciu-Fundata și de a readuce în prim-plan portul tradițional și tradițiile populare, cu accent pe cele mocănești, ca elemente definitorii ale identității locale. Într-o lume modernă în care tradițiile par să se piardă treptat, este esențial să ne reamintim și să promovăm rădăcinile noastre culturale, astfel încât acestea să nu cadă în uitare.
Evenimentul își propune să revitalizeze tradițiile mocănești, aducându-le în atenția comunității și a vizitatorilor, oferind în același timp un cadru ideal pentru socializare și distracție.
În ambele zile evenimentul se va desfășura între orele 10.00 – 21.00. Programul va include:
- ateliere pentru copii (cusut, împletituri, pictură pe sticlă și modelaj în lut) la care pot participa minim 10 de copii / atelier/zi),
- spectacol folcloric (muzică şi dansuri populare) susținut de artişti consacrați, dar şi de tineri debutanți,
- prezentare de costume populare din zonă, dar şi din alte regiuni ale țării; prezentarea va fi însoțită de explicații privind motivele populare prezente şi tehnicile de realizare a costumelor, constituind o lecție de etnografie aplicată pentru public,
- prezentare de modă a creatoarei Ionela Bran, incluzând piese de vestimentație contemporană cu motive inspirate din portul popular,
- expoziție de produse artizanale realizate de meşteri consacrați.
MESTERI ȘI MOCANI LA POARTA DORULUI este mai mult decât un festival cultural, este o invitație de a descoperi și de a trăi tradițiile autentice din inima României. Sunteți invitați să vă bucurați de frumusețea autentică a zonei Bran-Moeciu-Fundata, într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie!
Intrarea este liberă, iar festivalul este deschis pentru toate vârstele.