Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână vor deveni mai stricte pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană, începând cu 1 septembrie, informează dpa, citată de Agerpres.
De la această dată, pasagerii vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente de maximum 100 mililitri, toate fiind necesar să fie împachetate într-o singură pungă de plastic transparentă, cu un volum maxim de 1 litru. Aceste reguli, introduse inițial în 2006, fuseseră relaxate pe anumite aeroporturi germane unde bagajele puteau fi scanate cu ajutorul tomografiei computerizate (TC). Cu toate acestea, oficialii UE și-au exprimat îndoielile cu privire la fiabilitatea acestor noi scanere TC.
Medicamentele și hrana lichidă pentru bebeluși vor continua să fie exceptate de la aceste restricții. În punctele de control echipate cu noile scanere, recipientele cu lichide pot rămâne în bagaje, fără a fi necesar să fie scoase și prezentate separat. Totuși, pe aeroporturile dotate cu scanere convenționale, lichidele și dispozitivele electronice vor trebui în continuare să fie scoase din bagaje pentru control.