România a debutat la para tenis de masă la competiția de la Paris. La dublu mixt, Camelia Ciripan și Bobi Simion s-au oprit în primii 16 după ce au fost învinși cu 3-0 (11-4, 11-8, 11-8) de perechea niponă Yuri Tomono și Koyo Iwabuchi.
În sala plină și aplaudați de spectatori, românii au luptat și au avut momente excelente în joc. Pentru ei competiția continuă în proba individuală.
Azi va concura la para ciclism Eduard Novak, de la ora 12.30, în calificări la C4-5 1000 m contratimp. Finala e programată la 15.52 ora României.