Un număr de 22 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, şase dintre acestea fiind transportate la spital, informează Agerpres.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 24 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont. Cele mai multe apeluri, patru, au fost pentru Salvamont Prahova, urmat de Salvamont Caraş Severin, cu trei solicitări.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 22 de persoane. Dintre acestea, şase au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 31 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont.