Peste 8.000 de polițiști au acționat pentru începerea noului an școlar în siguranță

Luni, 9 septembrie, la nivel național, peste 8.000 de polițiști au luat toate măsurile necesare în vederea asigurării unui climat de siguranță corespunzător, în zona unităților de învățământ, care și-au deschis porțile pentru începerea unui nou an școlar.

În acest acest context, poliţişti de ordine publică, rutieră, ai structurilor de analiză și prevenire a criminalității, din cadrul structurilor de siguranță școlară și polițiști de proximitate, au desfășurat activități, în zona unităților de învățământ preuniversitar din toată țara.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru fluenţa şi siguranţa traficului rutier și au efectuat verificări asupra modului în care se realizează transportul școlar de elevi.

Citeste și:  Vila Șipot, parte a Domeniului Regal Peleș, reintră oficial în circuitul cultural și turistic al României, odată cu deschiderea Galeriei Arhitecților Peleșului

De asemenea, „Patrula Școlară” i-a ajutat pe cei mici să se familiarizeze cu noțiunile de educație rutieră și i-a ajutat să facă primii pași, în siguranță, pe trecerea de pietoni către școală.

Pentru asigurarea unui climat optim de siguranță, au fost stabilite o serie de activități, atât la începutul anului școlar, cât și pe parcursul acestuia.

Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare ale poliţiștilor, pregătiți să intervină atunci când situația o impune.

Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.

Citeste și:  ”Sigur Acasă”, proiect de prevenire a furturilor din locuințe

La nivel național, polițiștii de la siguranță școlară și de la prevenirea criminalității au început încă din prima zi activitățiile informativ-preventive și le vor continua pe tot parcursul anului, pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu, adaptând structura folosită la propriile proiecte, programe sau campanii.

Prin campania Ministerului Afacerilor Interne „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, realizată prin intermediul Poliției Române, se dorește creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la nevoia de a ne proteja copiii.

Poliția Română urează mult succes tuturor celor care se află la începutul acestui drum plin de provocări și speranțe.

Citeste și:  România a suspendat total o convenție cu Rusia veche de 31 de ani privind impozitele pe venit şi pe capital

Sursa: IGPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.