Testul de la Evaluarea Națională de clasa a II-a va dura mai mult. Ce alte noutăți au fost anunțate pentru anul şcolar 2024-2025

Metodologia aprobată prin ordin de ministru pune în aplicare prevederi ale Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2024, cu modificările și completările ulterioare.

Elementele de noutate privind administrarea, la nivel de sistem, a celor trei evaluări naționale (EN 2025), aliniate la prevederile legii privesc:

  • Extinderea duratei testului la EN II de la 30 de minute la 45 de minute. Decizia a fost bazată pe armonizarea duratei testelor scrise, astfel încât toți elevii, inclusiv cei din mediul rural, să-și poată demonstra abilitățile de scris-citit-socotit fără presiunea timpului, într-o oră de curs, așa cum sunt obișnuiți.
  • Denumirea probelor de evaluare din cadrul EN IV a fost actualizată în concordanță cu prevederile Legii nr. 198/2023 de la art. 99 (4): „La finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii susțin evaluări naționale scrise, obligatorii, la limbă și comunicare, matematică și științe, în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației” (…). 
  • Testele elaborate pentru EN VI vor fi structurate după cum urmează:
Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

a) primul test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” – Limba română;

b) al doilea test vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară „Limbă și comunicare” – Limba maternă;

c) al treilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.

Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se va asigura testul care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

  • Rezultatele elevilor la EN II, EN IV, EN VI administrate în anul școlar 2024-2025 sunt exprimate în punctaje.
  • Încărcarea rezultatelor obţinute de elevi la testele administrate la EN 2025 se  va realiza  individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de clasă şi de testul susţinut.
  • Rezultatele individuale obținute la EN 2025 nu se afișează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se vor putea echivala în calificative / note și pot fi trecute în catalog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.