Basmele românești corelate cu cele africane într-un nou proiect cultural-educativ la Brașov

Basmele sunt creații literare care ilustrează credințele puternic înrădăcinate în cultura și spiritualitatea unui popor. În ciuda diversității lor în plan geografic, pot fi identificate anumite trăsături comune (teme, motive, valori umane și morale), care devin astfel punți de legătură între popoare, forme de recunoaștere a patrimoniului cultural național în context european și chiar universal.

Este ceea ce își propune și proiectul Unitate în diversitate – Basme românești și africane, inițiat de Asociația INTERAKT ARTS, în parteneriat cu BIS Teatru din Sibiu, Centrul Cultural Apollonia, Asociația Culturală Artburg și Asociația Culturală KunSTadt din Brașov.

Proiectul are o dublă dimensiune: artistică și educațională. Prin intermediul activităților cu caracter nonformal, aproximatix 300 de copii din municipiul Brașov vor avea acces la experiențe artistice și umane valoroase, care le vor dezvolta imaginația, gândirea critică, simțul civic, dar și curiozitatea de a descoperi noi spații geografice cu specificul lor cultural.

Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

În perioada 26-27 septembrie, elevii cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani vor putea urmări spectacolul „Povești africane“, o producție BIS Teatru Sibiu, în regia lui Bogdan Sărătean, avându-le în distribuție pe Andrada Grosu și Shama Leah (actriță de origine ugandeză).

Reprezentațiile se vor desfășura după cum urmează:

-Școala Gimnazială Nr. 3 „Gheorghe Lazărˮ, joi, 26 septembrie, orele 08:00-10:00

– Școala Gimnazială Nr. 8, joi, 26 septembrie, orele 11:00-13:00

-Școala Gimnazială Nr. 12, vineri, 27 septembrie, orele 10:00-12:00

-Școala Gimnazială Nr. 11 „Ștefan Octavian Iosifˮ, vineri, 27 septembrie, orele13:00-15:00

Spectacolul „Povești africane“ are la bază un basm popular african, „Povestea fetiței Nsangi și a cimpanzului flămând“, și a mai fost prezentat în anii trecuți la Sibiu și la Timișoara, unde s-a bucurat de un real succes.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

Proiectul va avea și o dimensiunea interactivă, prin atelierele ce vor urma prezentării spectacolului, ateliere coordonate de actrițele din distribuție. În cursul acestora, elevii vor învăța lucruri noi despre cultura africană, vor identifica similitudini între basmul prezentat și alte basme de pe continentul european, mai exact din România („Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă) și din Germania („Scufița Roșie, de Frații Grimm), învățând astfel să manifeste deschidere, toleranță și empatie față de semenii lor care vorbesc o altă limbă, au o altă culoare a pielii și alte tradiții. De asemenea, ei vor fi încurajați să imagineze în zilele ce vor urma propriile povești sau desene, cu specific local, pornind de la experiența pe care au trăit-o ca spectatori.

În a doua etapă a proiectului, creațiile copiilor vor fi colectate, iar pe baza lor, echipa artistică va plăsmui un nou basm, care să vorbească despre importanța prezervării patrimoniului și totodată a deschiderii spre nou, spre diversitate.

Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

Acesta va fi disponibil online, atât în format scris cât și în varianta audio. De asemenea, el va fi făcut public în luna octombrie, cu ocazia unui eveniment care va consemna încheierea oficială a proiectului. Atunci va avea loc și o ultimă reprezentație a spectacolului „Povești africane“, pentru publicul larg, cu intrare liberă, într-un spațiu al Centrului Cultural Apollonia.

Prin temele europene actuale pe care le aduce în discuție, proiectul conferă Brașovului imaginea unui oraș ce susține ideea de cooperare, de apartenență la un spațiu cultural comun al diverselor grupuri sociale și etnice, de diversitate și toleranță.

Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.