Perechea brașoveană formată din Andrei Gîrtofan și Doru Vraja a obținut prima victorie absolută a unei etape a Campionatului Național de Raliuri ‘Betano’, adjudecându-și fără drept de apel ediția cu numărul 53 a TESS Rally Brașov powered by Pro-X, etapa cu cea mai bogată și îndelungată istorie în competițiile automobilistice din țara noastră.
TESS Rally Brașov – Ediția 53 powered by Pro-X s-a desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a contat ca a 8-a etapă a actualei stagiuni, la start fiind prezente 65 de echipaje.
Rezumând evoluția echipajului învingător, Andrei și Doru (Škoda Fabia RS Rally2) au preluat inițiativa încă de pe prima probă a zilei de sâmbătă, adjudecându-și speciala ‘Bran’ cu un timp de 10m02,2s fiind mai rapizi cu aproape 10 secunde decât frații Norbert și Francesca Maior. Au urmat apoi alte două victorii de probă pentru perechea ProRally Team Brașov, ajungându-se la o diferență de puțin peste 20 secunde între primele două poziții. Ecartul avea să se reducă însă la sub 10 secunde după a doua trecere a specialei ‘Azuga’, unde întâietatea le-a revenit fraților Maior, mai rapizi cu 12 secunde decât Andrei și Doru. Prima zi avea să se încheie cu Andrei Gîrtofan și Doru Vraja pe prima poziție, urmați la 23,7 secunde de Norbert
și Francesca Maior (Ford Fiesta Rally3 Evo), respectiv la alte aproape două minute de cel mai rapid echipaj pe Super Speciala ‘Brașov Rally Show’, anume Bogdan Marișca și Sebastian Itu (Škoda Fabia Rally2).
Ziua secundă s-a concentrat pe două probe noi – ‘Tărlungeni-Zizin’ și ‘Floroaia/Domeniul Toma’ – Andrei și Doru continuându-și evoluția printr-o nouă victorie de probă, care îi desprindea și mai mult de urmăritori. Doar că urmăritorii principali, anume Norbert și Francesca nu s-au lăsat mai prejos, reușind să bifeze a doua victorie de probă până la acel moment, pe cei 7,05 km ai specialei ‘Floroaia’.
A fost 2-2 la finalul zilei secunde în bătălia echipajelor mai sus amintite, și asta pentru că Andrei și Doru s-au impus și pe a doua trecere a probei ‘Tărlungeni-Zizin’, în vreme ce victoria Power Stage-ului ‘Domeniul Toma’ a mers în contul acelorași frați Maior. TESS Rally Brașov – Ediția 53 powered by Pro-X s-a încheiat cu victoria lui Andrei Gîrtofan și Doru Vraja, care astfel confirmă încă o dată evoluția la bordul modelului de ultimă generație al producătorului ceh. După succesul în etapa greacă din Junior WRC, Norbert și Francesca Maior au încheiat pe poziția secundă a clasamentului absolut, podiumul fiind completat de colegii lor de echipă, Bogdan Marișca și Sebastian Itu.
Etapa denumită în acest an și ‘raliul celor trei județe’ datorită probelor ce au străbătut drumurile forestiere din județele Brașov, Prahova și Covasna, a fost martora unei bătălii intense în cadrul categoriei două roți motrice [FWD], acolo unde Eliott Delecour secondat de Priscille Delecour respectiv Sandrin Tommaso secondat de Andrea Dal Maso și-au împărțit în mod egal victoriile de probă, victoria aparținând însă perechii franceze, aflate la comenzile modelului Renault Clio Rally5. Cei doi s-au impus astfel și în ierarhia Juniorilor, a Debutanților, a cupei monomarcă Clio Rally5 Challenge și nu în ultimul rând, în ierarhia clasei RC5. Pe poziția secundă la două roți motrice i-am regăsit pe italienii Tommaso și Dal Maso (Peugeot 208 R2), cei ce au ocupat aceeași poziție la Juniori și Debutanți, însă au triumfat la clasa RC4 respectiv în cupa monomarcă 208 R2 Cup. Ultima treaptă a podiumului FWD le-a revenit lui Sebastian Scîrlet și Levente Csegzy, cei ce au completat și podiumul Juniorilor, urcând pe poziția secundă la clasa RC4 – acolo unde pe locul 3 s-au clasat Marius Sîncrăianu și Tudor Mârza, ocupanții poziției secunde în 208 R2 Cup.
Revenită în România după programul de selecție al Beyond Rally Women’s, Alexandra Teslovan a urcat pe locul 3 al cupei 208 R2 Cup, la prima participare cu Mihai Supuran în dreapta sa. Și în vreme ce Reis Suliman cu Alina Bianca Pop s- au clasat pe poziția secundă a Clasei RC5 și ai cupei Clio Rally5 Challenge, sibianul Alexandru Cazacu secondat de Alexia Parteni a completat podiumul clasei, iar timișorenii Samuil Mircea cu George Marinescu au încheiat etapa brașoveană pe locul 3 la cupă.
Clasamentul mașinilor din fosta grupă N a fost adjudecat de Valentin Porcișteanu și Dan Dobre, care își apără astfel titlul național al clasei RC2N, pe podium mai urcând doar Răzvan Nechifor cu Dorin Pulpea. De cealaltă parte, frații Norbert și Francesca Maior s-au impus la RC3, unde, matemtic, devin campioni naționali în cazul în care vor încheia ultima etapă a sezonului, fiind urmați pe podiumul brașovean de Emil Vincze și Sorin Colceriu. La prima participare cu modelul Toyota GR Yaris, Marcel Cioltan și Ioan Popa s-au impus în ierarhia clasei NAT11, fiind urmați în ordinea enumerării de slovenii Mitja Božič și Boris Tonejc, respectiv de brașovenii Cătălin Ienășel și Adrian Diaconescu, aflați la comenzile unui alt Toyota GR Yaris. Sibianul Adrian Baciu secondat de Ciprian Solomon a bifat a doua victorie consecutivă – și a treia din acest an – la clasa SSV, cei doi fiind urmați pe podium de Claudiu Erhan cu Vlad Terzi, repsectiv de Matei Negulescu cu Orlando Bărboi.
Și-n vreme ce lupta pentru cupele monomarcă 208 R2 Cup și Clio Rally5 Challenge a fost tranșată odată cu TESS Rally Brașov – Ediția 53 powered by Pro-X, situația rămâne încă neclară la Swift Cup, acolo unde soții Emanuel și Denisa Resiga au obținut a doua victorie consecutivă de etapă, fiind cei mai rapizi și ai clasei RC5N.
Aceleași podiumuri au fost completate de Eduard Crintoiu cu Andrei Pădure, respectiv de frații Mihnea și Natalie Hanea – aceștia din urmă având de dus o luptă cu soții Resiga până în ultima etapă. La ‘majorat’, Cupa Dacia poate fi adjudecată de Radu Luca în cazul prezenței sale în ultima etapă, asta după ce favoritul local Daniel Militon a avut un accident pe ‘Azuga 2’ și a ieșit din cursă. Totuși, succesul etapei brașovene în matematica Cupei Dacia i-a revenit debutantului Flavius Croitoriu secondat de Sabrina Nora Camarda, cei doi cucerind totodată și ierarhia absolută a Trofeului Rally Start, respectiv a Clasei A1. De cealaltă parte, la A2, soții Flaviu și Andreea Stanciu s-au impus chiar dacă au abandonat în prima zi,
devenind campionii absoluți ai Trofeului Raly Start.
La echipe, victoria brașoveană le-a revenit celor de la CB Rally Vest, urmați de echipierii Napoca Rally Academy, respectiv cei ai Omega Rally Team.