Pompierii au acționat, în numai 72 de ore, pentru soluționarea celor 4.616 solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au derulat 3.711 misiuni, dintre care 3.693 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 18 pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, mai bine de 3.723 de persoane au fost asistate medical.
De asemenea, în acest weekend, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 320 incendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale. Din totalul acestor intervenții, peste 50% au fost la arderi de vegetație, suprafața afectată fiind mai mare de 250 ha.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra comunităților și a bunurilor acestora, sens în care salvatorii au gestionat 585 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN, precum și alte situații de urgență.
În tot acest timp, datorită eforturilor susținute de pompieri pe durata misiunilor desfășurate, 34 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.
În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 28 de mesaje RO-ALERT, ce au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Mureș, Neamț, Suceava și Vâlcea.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată, gratuit, din AppStore sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.
Sursa: IGSU