Ca urmare a incidentului ce a avut loc în data de 25 septembrie, în municipiul Codlea, în care un autovehicul a fost distrus prin incendiere, iar alte vehicule, precum și un imobil situate în apropiere au fost degradate, polițiștii au efectuat investigații operative, în dosarul penal pe care l-au întocmit, care au dus, în scurt timp, la stabilirea identității persoanei bănuite de producerea actului de incendiere.
Întrucât informațiile au stabilit că aceasta s-ar fi ascuns după săvârșirea infracțiunii, s-au desfășurat activități complexe pentru prinderea persoanei, astfel că, în baza informațiilor și a datelor din cauză, o echipă de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov s-a deplasat în municipiul Mangalia, unde, în această dimineață, impreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța l-au depistat pe bărbatul care se afla într-un apartament.
La acest moment, persoana, de 56 de ani, se află în custodia poliției și urmează a fi condusă la unitatea de poliție din Brașov în vederea continuării activităților de cercetare, în dosarul întocmit de polițiști privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror de caz, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale.