„Stele în Devenire” – Gala dedicată copiilor talentați din familii numeroase din județul Brașov

ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase, cu sprijinul S.C. Alphaville Development S.A. și Fundația Alber, anunță lansarea primului proiect din România dedicat promovării talentului copiilor din familii cu 3 sau mai mulți copii din județul Brașov: „Stele în Devenire – Gala Copiilor Talentați din Familii Numeroase”.

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, care provin din familii cu trei sau mai mulți copii din județul Brașov, au ocazia să se înscrie într-o competiție care le oferă oportunitatea de a-și evidenția creativitatea și talentele în diverse domenii, precum muzică, dans, arte vizuale, sport, științe sau alte abilități speciale.

Perioada de înscriere: Înscrierile pentru competiție se vor desfășura între 25 septembrie și 6 octombrie 2024, iar participanții vor trimite un portofoliu care să includă fotografii relevante și un scurt video în care să își prezinte talentul.

Citeste și:  17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați ieri, de polițiștii de frontieră

Etape și selecție: După finalizarea perioadei de înscriere, va urma o etapă de vot public, desfășurată între 14 și 21 octombrie, pe site-ul www.asfanu.ro, urmată de selectia finala a 30 de castigatori de catre un juriu de specialitate.

Premii: Fiecare dintre cei 30 de câștigători vor primi un premiu în valoare de 500 lei și vor participa la un atelier de educație financiară, alaturi de părinți, menit să le ofere instrumentele necesare pentru a-și dezvolta talentul și a-și gestiona eficient resursele financiare.

Pe 17 noiembrie 2024, talentul copiilor din familii numeroase va fi sărbătorit pe scena Operei din Brasov, unde câștigătorii vor avea ocazia să își prezinte talentul pe scenă, și să primească recunoașterea pe care o merită.

Citeste și:  Salariul minim brut a fost aprobat de Guvern: 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025

Pentru mai multe informații și înscriere în competiție, accesati pagina proiectului https://asfanu.ro/stele-in-devenire-gala-copiilor-talentati-din-familii-numeroase/

***

ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase reprezintă singura organizație neguvernamentală din România care susține și reprezintă interesele familiilor cu 3 sau mai mulți copii. Membrii asociației sunt familii care au cel puțin 3 copii și care sunt conștiente de realitățile educării, creșterii și îngrijirii acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.