Angajatorii sunt tot mai determinați să readucă angajații la birou – numărul de joburi remote este în scădere, în timp de volumul de aplicări crește

În ultimul an, numărul de joburi remote nou apărute în piață a scăzut, asta după ce în perioada 2020-2022 a cunoscut creșteri impresionante, ajungând să cumuleze chiar și peste 10% din numărul total de job-uri postate într-un an. Din 2023 însă, companiile au ales ca metodă principală de lucru munca la birou sau programul hibrid, care cerea o prezență la birou de cel puțin trei ori pe săptămână. Anul acesta însă, numărul de joburi remote nou postate pe eJobs.ro a fost mai mic de 5% din totalul de joburi scoase în piață, mai exact 4,3%, procent care înseamnă 10.000 de joburi disponibile în platformă.

„Ideea de remote nu mai este în mod necesar o regulă a pieței, ci mai degrabă un beneficiu pe care o parte tot mai mică dintre angajatori îl oferă, deși toate sondajele derulate în rândul candidaților ne arată că își doresc foarte mult să aibă opțiunea de a putea lucra remote sau hibrid și că, în unele cazuri, este principalul criteriu în funcție de care aleg un job. Cu toate acestea, deși angajatorii vor ca o parte cât mai mare dintre angajați să lucreze de la birou, nu de acasă, numărul de aplicări pentru joburile remote a cresccut, ajungând acest moment la 13,7% din totalul aplicărilor”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Astfel, în primele 9 luni ale anului, din cele peste 8 milioane de aplicări înregistrate, 1,2 au mers către joburile remote. 6,9 milioane de aplicări au fost pentru joburile din România cu prezență la birou și doar 115.000 pentru locurile de muncă din străinătate. „Este interesantă inversarea raportului joburi / aplicări atunci când ne uităm la remote vs. străinătate. Dacă procentul aferent aplicărilor pentru locurile de muncă remote este de 3 ori mai mare decât cel al numărului de joburi postate, în ceea ce privește joburile din străinătate lucrurile stau exact invers. 4,3% dintre joburi sunt pentru străinătate, dar acestea atrag doar 1,4% din aplicări”, adaugă Roxana Drăghici.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

În continuare, domeniile cu cea mai mare deschidere față de munca remote sunt call-center / BPO (jumătate din numărul total de joburi remote postate de la începutul anului aparțin angajatorilor din call-center / BPO), IT / telecom, servicii, retail, advertising / marketing / PR și asigurări. 80% dintre aceste joburi sunt full time, aproape 20% part-time, iar un procent marginal este reprezentat de proiectele sezoniere.

„Zona în care angajatorii sunt mai dispuși să accepte munca remote este cea a pozițiilor entry-level, în condițiile în care peste 70% dintre aceste joburi se adresează candidaților care au maximum doi ani de experiență. Ce observăm este faptul că pe măsură ce crește nivelul de senioritate al jobului pentru care se fac recrutări, pe atât scade disponibilitatea angajatorilor de a accepta remote work”, explică Roxana Drăghici.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

În acest moment, 26.000 de joburi sunt disponibile pe eJobs.ro. Dintre acestea, 1.100 sunt remote.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.