TESSERACT ARCHITECTURE, singurul studio de arhitectură specializat în domeniul medical din România și unul dintre puținele de acest tip din Europa, a câștigat, săptămâna aceasta, premiul la categoria „Healthcare” a competiției SHARE ARCHITECTS AWARDS, pentru proiectul Spitalului pentru Copii construit la Marie Curie din București de Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de companii. Evenimentul a avut loc la începutul săptămânii, la Conservatorul din Atena, o clădire cu o istorie de peste 150 de ani.
Competiția SHARE ARCHITECTS AWARDS a reunit 74 de echipe de arhitecți din 16 țări din Europa Centrală și de Sud-Est, fiecare proiect fiind evaluat de un juriu internațional alcătuit din experți recunoscuți la nivel mondial: Juriul a fost condus de Carol Ross Barney, câștigător al medaliei de aur 2023 a Institutului American al Arhitecților, și a inclus personalități importante din domeniul arhitecturii internaționale, precum Martha Thorne (fost director executiv al Premiului Pritzker), Francois Valentiny, Fuensanta Nieto, Kerem Yazgan, Kamran Afshar Naderi, Fokke Moerel, Manuela Gatto și alți arhitecți renumiți.
„Proiectul Spitalului construit la Marie Curie a fost o provocare care ne-a permis să contribuim la un obiectiv vital – acela de a oferi micuților pacienți un spațiu care să susțină nu doar vindecarea fizică, ci și starea lor emoțională. Suntem onorați să primim această distincție, mai ales că marchează o realizare importantă nu doar pentru biroul nostru, ci și pentru România”, declară Arh. Raluca Șoaita, fondator TESSERACT ARCHITECTURE.
Impactul proiectului Spitalului pentru Copii construit la Marie Curie:
Pași către modernizarea sistemului medical din România
Proiectul premiat în cadrul Galei SHARE ARCHITECTS AWARDS reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale din România și alinierea sistemului medical local la bune practici și standarde internaționale. Spitalul construit la Copii Marie Curie, unul dintre cele mai importante centre pediatrice din țară, la inițiativa Dăruiește Viață, a fost conceput pentru a răspunde nevoilor actuale de tratament medical specializat și pentru a crea un mediu care să prioritizeze confortul și bunăstarea pacienților și a familiilor acestora.
Extinderea include un corp de clădire modern cu 9 etaje și o suprafață totală de peste 12.000 de metri pătrați, toate gândite pe principii de design centrat pe familie și comunitate. Această abordare pune în prim-plan relația dintre pacient – familie și personalul medical, oferă spații care să asigure suportul emoțional și psihologic necesar în perioadele dificile pacienților și familiilor acestora, creând un cadru funcțional și eficient de lucru pentru echipele medicale.
În abordarea întregului proiect, arhitecții TESSERACT au implicat echipe de lucru pluridisciplinare formate nu doar din arhitecţi si ingineri sau specialisti în echipamente medicale, cât şi din epidemiologi, psihologi, antropologi sau sociologi care au mapat întregul ecosistem de lucru și activitatea din spital, precum și nevoile tuturor utilizatorilor.
SHARE ARCHITECTS AWARDS este o platformă internațională dedicată recunoașterii excelenței în arhitectură și design. Cu un format competitiv și o componență a juriului de prestigiu internațional, premiile SHARE oferă o ocazie unică de a aduce în lumina reflectoarelor cele mai inovatoare și impactante proiecte din regiune.