Ministrul Muncii, la Bursa Angajatorilor: “Împreună putem reda românilor de pretutindeni încrederea că se pot împlini profesional și aici, acasă!”

Companii mai mari sau mai mici din producție, comerț sau servicii, dar și instituții publice se confruntă în prezent cu un acut deficit al forței de muncă. Este nevoie atât de ingineri, IT-iști, economiști, medici, cât și de electricieni, sudori, lăcătuși mecanici, dar și de polițiști sau lucrători în serviciile publice de urgență. Pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, una dintre priorități este aceea de a întări piața muncii și de a crește gradul de formare și ocupare.

Prezentă astăzi la Ploiești la Târgul de Joburi “Bursa Angajatorilor”, organizat de Grupul Observatorul Prahovean în parteneriat cu AJOFM Prahova, în paralel cu Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat importanța corelării competențelor absolvenților cu nevoile reale ale pieței muncii.

Citeste și:  Brașovul, între județele cu cele mai multe joburi noi în primele 9 luni din 2024

“Pentru mine este o încântare să constat că la Ploiești suntem deja în al treilea an în care instituții ale statului și o instituție de presă organizează un asemenea eveniment. Mi-aș dori ca în cât mai multe orașe din țară să fie astfel de parteneriate. Este nevoie să putem reda împreună românilor, oriunde în lume s-ar afla, încrederea că și în România, acasă, pot fi respectați ca angajați, că pot lucra la angajatori de calitate unde să beneficieze de salarii bune și condiții decente de muncă și se pot împlini profesional. În România, principala problemă a angajatorilor este deficitul forței de muncă. Este unul dintre motivele pentru care este prioritar ca MMSS și serviciul public de ocupare să continue prin politici adecvate să faciliteze perfecționarea competențelor angajaților, pe de o parte, și să stimuleze prin subvenții specifice angajatorii, pe de altă parte, pentru a reduce din costurile pe care le au cu forța de muncă. Programele noastre de ucenicie sunt un model de bune practici în acest sens”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Citeste și:  Capcana de la Gara Brașov: Bărbaţi dornici de sex, ademeniți, drogați și jefuiți | VIDEO

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a fost însoțită la Târgul de Joburi de către președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, Florin Cotoșman.

ANOFM a organizat astăzi la nivel național, prin agențiile județene, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.

Peste 1.500 de agenţi economici au participat la Bursă, oferind peste 28.000 de locuri de muncă atât pentru absolvenţii de studii superioare, cât și pentru absolvenţii fără studii superioare.

Centralizarea locurilor de muncă disponibile la nivel național în cadrul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți este disponibilă aici

Datele despre Bursa Angajatorilor Ploiești sunt disponibile aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.