Ţara Galilor, model de bune practici în domeniul medical pentru judeţul Braşov

Constantin Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, l-a primit vineri, 18 octombrie, la sediul instituţiei, pe consulul onorific al României în Ţara Galilor, dr. Nistor Becia, însoţit de președinta Asociației Feuerstein din România, Otilia Todor, şi de vicepreşedinta Crina Cihodaru.

De profesie psiholog senior în Țara Galilor, vicepreședinte al Grupului pentru Echitate, Diversitate și Incluziune în cadrul Consiliului de Sănătate Swansea Bay şi membru al Ordinului Imperiului Britanic, dr. Nistor Becia are o experienţă vastă în politici de sănătate şi educaţie pentru sănătate. În aceste zile, oaspetele este prezent la Braşov în calitate de speaker la Conferința Științifică Feuerstein.

Discuţiile de la Consiliul Judeţean s-au axat pe posibilităţile de dezvoltare a unor parteneriate inovatoare pentru îmbunătăţirea sectorului sănătăţii, cu atât mai mult cu cât dr. Nistor Becia a pus bazele unei colaborări între un grup de medici din Brașov şi România, și sistemul de sănătate din Țara Galilor. Acest grup, numit Diaspora Medicală, a fost înregistrat ca organizaţie nonguvernamentală şi este format din medici care au practicat în străinătate și s-au întors în ţară. Acest ONG şi-a asumat misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului medical din România prin implementarea standardelor moderne europene de practică în toate domeniile asistenţei medicale, preluând modelele de bune practici care şi-au dovedit eficienţa în Ţara Galilor.

Citeste și:  SGR stabilește un nou record: peste 81% dintre ambalaje, returnate în septembrie

Preşedintele CJ Constantin Todorică Şerban a adus în discuţie ambiţiosul proiect al administraţiei judeţene de a construi un spital nou de psihiatrie la Sânpetru, pe o structură pavilionară care să asigure toate condiţiile pentru îngrijirea şi recuperarea pacienţilor cu probleme din spectrul sănătăţii mintale. Pe lângă rezolvarea problemei finanţării acestui obiectiv investiţional, oficialul braşovean a subliniat necesitatea realizării unui schimb de experienţă al echipei care implementează proiectul şi al colectivului de medici psihiatri la o instituţie similară din străinătate, în condiţiile în care în România nu s-au mai construit de la zero spitale de psihiatrie de zeci de ani.

„Domnul consul mi-a împărtășit din experiența sa în Marea Britanie, unde echipele de specialiști colaborează neîncetat pentru a ghida pacienții către reintegrare, fără a-i părăsi în momentele lor de fragilitate. A fost o discuție de suflet, una în care am simțit că ne unește aceeași chemare: de a transforma sănătatea mintală din județul Brașov într-un model de compasiune și inovație”, a comentat preşedintele CJ Constantin Todorică Şerban.

Citeste și:  Peste 1,7 miliarde de lei, pentru proiecte finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”

La rândul său, oaspetele a explicat că „în Ţara Galilor, succesul este atunci când pacientul nu numai că a fost stabilizat, ci s-a reintegrat sub toate aspectele în comunitate. Noi punem foarte mult accentul pe prevenţie. Birourile medicilor nu sunt doar în spital, ci din ce în ce mai mult în afara lui, în comunitate. Medicii îşi cunosc pacienţii foarte bine, iar legătura de susţinere medic-pacient continuă şi după externare. Mai mult decât atât, medicii sunt în contact cu aparţinătorii şi inclusiv cu serviciile sociale, pentru a şti în permanenţă care este starea pacientului şi ce nevoi de îngrijire ar mai putea interveni”.

Citeste și:  Plăți de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiții realizate prin PNDL

La finalul întrevederii, cei doi oficiali au convenit să aibă o nouă întâlnire la Braşov, în cursul lunii decembrie, la care să participe managerii unităţilor medicale aflate în subordinea Consiliului Judeţean şi factorii de decizie din domeniul sanitar braşovean, pentru a stabili concret posibilităţi de cooperare bilaterală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.