Accident pe Ocolitoarea Brașovului. Un bărbat în vârstă de 57 de ani a murit

La acest moment traficul rutier se desfășoară cu restricții, pe o bandă de circulație, pe Varianta Ocolitiarea a municipiului Brașov – VO1K, în zona localității Hărman către localitatea Sânpetru, ca urmare a producerii unui accident, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.

La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, iar primele date indică faptul că persoana de la volanul autoturismului, un bărbat de 57 de ani, din cauza unor posibile afecțiuni medicale, survenite în timpul condusului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare si a ieșit în afara părții carosabile.

Din nefericire, în pofida manevrelor medicale întreprinse de personalul specializat sosit la fața locului, pentru conducătorul auto a fost declarat decesul.

Citeste și:  România, gata să preia drapelul olimpic european pentru organizarea Fote Brașov 2027

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie lămurite împrejuarile, dar și cauza care a dus la decesul persoanei.

Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să adaptateze viteza de deplasare în zonă și să manifeste prudență în condus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.