Acțiune pentru verificarea taximetriștilor brașoveni, urmată de amenzi în valoare de 13.750 lei

Ieri, 11 octombrie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier, Biroul de Investigații Criminale și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Brașov, ce a vizat depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legale în domeniul transportului în regim taxi și a transportului alternativ, diminuarea riscului de victimizare a populației prin accidente rutiere, verificarea stării tehnice a autovehiculelor folosite la aceste activități precum și prevenirea și combaterea activităților de natură evazionistă constând în prestarea în condiții ilegale a unor servicii de transport, fără evidențierea și declararea veniturilor obținute și implicit, fără achitarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor aferente..

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

  • Reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere;
  • Verificarea respectării legislaţiei rutiere;
  • Verificarea legalității transportului în regim taxi și a transportului alternativ;
  • Combaterea evaziunii fiscale;
  • Impunerea respectarii normelor legale care reglemeteaza activitatea de transport public de persoane și circulația vehiculelor pe drumurile publice;
  • Verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează transport de persoane;
  • Verificarea starii tehnice a autovehiculelor utilizate pentru efectuarea acestei activităti;
  • Verificarea funcționării corecte a aparatelor de taxat;
  • Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.750 lei, dintre acestea 58 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, 10 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii nr. 132/2017 pirvind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto...  

Citeste și:  Start vot pentru alegerea „Profesorilor Altfel” în Brașov

De asemenea, polițiștii au reținut 5 certificate de înmatriculare, dintre acestea 4 fiind reținute pentru constatarea de defecțiuni tehnice și 1 pentru lipsă RCA.

Polițiștii brașoveni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, pe raza întregului județ Brașov, scopul tuturor activităților desfășurate fiind crearea unui climat de ordine și siguranță publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.