
Polițiștii brașoveni continuă acțiunile preventive dedicate copiilor și tinerilor și pe perioada vacanței de vară.
O astfel de activitate a avut loc luni, 3 august, în zona centrală a municipiului Brașov, dar și în parcurile publice, pe Aleea de sub Tâmpa și în zonele de agrement frecventate de tineri.
Polițiștii au discutat cu aceștia despre comportamentul responsabil și despre riscurile asociate violenței, bullyingului și altor fapte antisociale. De asemenea, tinerii au fost informați despre efectele consumului de substanțe interzise asupra sănătății, dezvoltării și viitorului lor.
În cadrul acțiunii au fost verificate și unități comerciale din zona centrală. Polițiștii le-au reamintit administratorilor și angajaților obligația de a nu vinde minorilor produse din tutun, băuturi alcoolice și băuturi energizante.
Poliția Brașov anunță că astfel de acțiuni vor continua pe toată perioada vacanței de vară, cu accent pe prevenție și dialog.