Adrian Mutu, mai mult ca sigur noul selecţioner al României! Cum a fost dat de gol

Pe lista FRF se află mai mulţi candidaţi pentru postul de selecţioner al României, dar aproape sigur Adrian Mutu va fi alesul. „Briliantul” a fost dat de gol după un scurt interviu apărut recent în presa maghiară. Mutu s-a aflat în discuţii cu două formaţii în ultima perioadă: naţionala şi Kisvarda, grupare din Ungaria. 

Directorul sportiv al ungurilor, Attila Revesz, a oferit în interviu în cadrul căruia a vorbit despre situaţia echipei sale şi motivul pentru care au picat negocierile cu Adrian Mutu. Adică faptul că românul este favorit pentru a prelua naţionala României. 

„De când a plecat Joao Janeiro, ne-am consultat cu câţiva candidaţi pentru postul de antrenor, iar cea mai lungă discuţie a fost cea cu Adrian Mutu. Nu e o coincidenţă că a urmărit personal meciul echipei noastre împotriva lui Fehervar. Era interesat de post, dar între timp a spus că şi-ar îndeplini un vis dacă ar deveni antrenorul echipei naţionale a României, iar de atunci el este principalul candidat pentru acest post. Prin urmare, decizia noastră este cea de a continua cu antrenorul Gabor Eros. El va conduce echipa în continuare. Jucătorii şi-au dorit să rămână pe linia pe care se aflau. El este apreciat şi de suporteri”, a declarat Revesz, conform Nemzeti Sport. / Sursa, LookSport.ro

Citeste și:  „Nimic mai mult și nimic diferit”, filmul regizorului Lucas Neagu, ajunge la Ferrara Film Festival.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.