alphaville

Adrian Veștea: „Facem toate eforturile pentru a asigura condiţii cât mai bune de circulaţie pe drumurile judeţene pe care le avem în administrare”

În urma atenţionării meteorologice God Galben privind ninsori însemnate cantitativ anunţate pentru intervalul 6-7 aprilie în sudul şi estul Transilvaniei, conducerea administraţiei judeţene a transmis firmelor prestatoare de servicii de deszăpezire în sezonul de iarnă 2020-2021 o comandă suplimentară de acţionare pentru curaţarea drumurilor judeţene.

Această comandă a fost necesară, deoarece durata contractelor de deszăpezire a încetat în data de 31 martie 2021.

Potrivit conducerii Serviciului Lucrări de Întreţinere şi Investiţii pe Drumurile Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, în cele trei zone ale judeţului situaţia se prezintă astfel:

  • în zona Braşov – Zărnești – Bran care este deservită de SC Eurostrada SRL, acţionează trei autocamioane cu lamă şi două încărcătoare;
  • în zona Rupea, unde intervine firma SC Eurostrada SRL în asociere cu SC Morani SRL, sunt pe teren două autocamioane cu lamă şi un autovehicul încărcător;
  • în zona Şercaia – Făgăraş – Cincu, care este deservită de SC Consal SRL, drumarii acţionează cu două autocamioane cu lamă şi un autovehicul încărcător.
Citeste și:  La Brașov se va amplasa, duminică, un centru de vaccinare mobil la intrarea pe str. Republicii

Utilajele lucrează pe drumurile judeţene pentru curăţarea părţii carosabile şi împrăştierea materialului antiderapant (sare şi nisip).

În acest sens, au fost comandate cantităţi suplimentare de nisip, respectiv 30 de tone pentru zona Făgăraş şi 80 de tone pentru zona Rupea. Bazele de deszăpezire din zona Braşov – Zărneşti – Bran dispun de cantităţi suficiente de material antiderapant.

Comanda pe care am transmis-o firmelor prestatoare este valabilă pentru intervalul 7-8 aprilie, iar în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, vom decide dacă este nevoie sau nu de servicii suplimentare. Facem toate eforturile pentru a asigura condiţii cât mai bune de circulaţie pe drumurile judeţene pe care le avem în administrare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.