Cel mai des o întâlnești în piețe sau în jurul lor. Cu capul acoperit de obicei, îmbrăcată cu haine ce amintesc de o tinerețe trecută și cu un cărucior de alimente care are de multe ori și rolul de sprijin, femeia continuă să fie un simbol al grijii, rutinei zilnice și al datoriei, arată un reportaj Agerpres.
Oborul în mijlocul săptămânii e un furnicar, chiar dacă ”mușuroiul” nu e la fel de activ ca în weekend când vin la cumpărături și oamenii muncii. Toamna mai totul se învârtește în jurul pregătirii ”autoconsumului” pentru iarnă, așa cum doct umblă vorba în ultima perioadă de timp că s-ar numi pusul gogonelelor și verzei la murat sau prepararea dulcețurilor, care ar influența și colectarea TVA-ului. Așa că toată lumea, majoritatea vârstnici, e interesată de prețul conopidei, gogoșarilor sau a pepenilor necopți, care urmează a fi puși cu sare.
Are un cărucior ponosit, au trecut anii și peste el. ”Stați, doamnă, nu mai trageți de ea, că vă ajut eu. Nu vedeți cât e de grea, lăsați că o pun eu în coș”, îi spune un vânzător de varză cu ceafă groasă. Și, într-adevăr, sacoșa aia de rafie pe care voia să o ridice peste tarabă, ar fi putut să o dărâme. E minionă, dacă are 45 de kg, în plus anii care s-au adunat i-au slăbit vizibil puterile.
”În fiecare toamnă îmi pun murăturile numai de la Obor. Dar trebuie să fii atent ce cumperi, că acum au apărut o groază de șarlatani, eu nici nu știu dacă ăștia sunt țărani sau nu. La varză trebuie să fii atent să nu fie cu frunza groasă, aia e de import, e cotoroasă, tare, nu e bună pentru sarmale. E furajeră, e bună de dat la animale”, spune femeia cu părul alb. De când a rămas singură cumpără mai puține legume pentru murăturile de iarnă. Le cară de la Obor până la Dristor, ajutată de căruciorul de cumpărături, care pare a fi o prelungire a corpului ei.
Citește continuarea reportajului pe Agerpres, aici.
