Alertă hidrologică severă! Cod roșu de viituri în Dâmbovița și Prahova, miercuri dimineață

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod roșu de viituri, valabilă în noaptea de marți spre miercuri, pe râuri din bazinele hidrografice Ialomița și Prahova, potrivit Agerpres.

Avertizarea cod roșu va fi în vigoare miercuri, între orele 3:00 și 12:00, și vizează râuri din județele Dâmbovița și Prahova. Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.

Zonele vizate sunt râurile din bazinul Ialomița, în amonte de stația hidrometrică Moroeni și afluenții aferenți sectorului aval de Moroeni – amonte de Târgoviște, precum și râurile din bazinul Prahova, în amonte de stația hidrometrică Prahova.

Citeste și:  Aproape 2,2 milioane de lei pentru reabilitarea podului dintre Codlea și Vulcan

Tot miercuri, între orele 1:00 și 16:00, va fi cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița și Buzău, inclusiv pe bazinele superioare ale Argeșului și Dâmboviței, pe Cricovul Dulce, Prahova și Buzău.

În plus, până miercuri noapte, la ora 00:00, este în vigoare și un cod galben de fenomene hidrologice importante pe mai multe cursuri de apă din țară. Printre zonele vizate se află și râuri din județele Brașov și Covasna, în bazinul Buzău, alături de județele Buzău și Prahova.

Autoritățile recomandă populației să urmărească mesajele oficiale și să evite deplasările în zonele expuse riscului de viituri, mai ales în apropierea cursurilor de apă, a torenților și a podurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.