Allen Coliban îi arată cu degetul pe cei care au votat împotriva transportului metropolitan in Brașov

Senatorul Allen Coliban a publicat pe pagina sa de Facebook numele senatorilor de Brașov care au votat împotriva intereselor Brașovului. „Transportul Metropolitan în Brașov. Interesele transportatorilor versus vreau o țară ca afară.

Astăzi, Senatul a prelungit licența operatorilor de transport județean până în 2023, votând aprobarea OUG51/2019.

Brașovul pierde prin acest vot. Am fi putut avea un transport metropolitan integrat, modern și civilizat, așa cum vedem în alte țări. Vom rămâne cu aceiași operatori și aceleași condiții până în (atenție!) 2023! Din pix. Asta deși termenele date de normativele anterioare (inclusiv europene) se refereau la finalul anului 2019.

M-am luptat pentru corectarea legii, și în comisie, și în plen. Am purtat discuții cu Agenția Metropolitană, am detaliat contextul juridic și implicațiile, am depus amendamente și le-am susținut – și în comisie, și în plen. Am solicitat inclusiv crearea unei excepții pentru acele asociații de dezvoltare intercomunitară care și-au dezvoltat, legal, sistemele de transport metropolitan – Brașovul aflându-se în această situație. Am fost singurul senator de Brașov care a votat pentru transportul metropolitan la Brașov: Marius Dunca și cu Florin Orțan au votat împotrivă, Daniel Zamfir a “chiulit” de la acest vot (deși la restul a fost prezent).

Citeste și:  „Povești și colinde”, astăzi, la Muzeul „Casa Mureşenilor” din Brașov

Senatul este prima cameră sesizată. Vom continua lupta la Camera Deputaților”, se arată în posterea lui Allen Coliban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.