Alphaville, susținător la „The Distinguished Gentleman’s Ride”, parada Moto caritabilă, desfășurată la Brașov

Brașovul a participat oficial luna trecută, pentru prima oară, la cel mai mare eveniment caritabil din lume pentru proprietarii de motociclete clasice și vintage. „The Distinguished Gentleman’s Ride” constă într-o paradă Moto ce se desfășoară la nivel global, menită să strângă fonduri pentru cercetarea și combaterea cancerului de prostată, dar și a bolilor psihice ale bărbaților. Odată cu debutul Brașovului în cadrul evenimentului, dar și cu prilejul împlinirii a 10 ani de DGR, dezvoltatorul imobiliar Alphaville a dovedit din nou responsabilitate socială, fiind partener oficial și sponsor al evenimentului caritabil.

„Anul acesta s-au împlinit 10 ani de DGR si am considerat că este momentul potrivit să pornim această paradă și la Brașov, deși nu a fost deloc ușor cu situația pandemică. Suntem siguri că va crește de la un an la altul, și ne bucurăm că Alphaville ne-a oferit încrederea și suportul necesar în acest început de drum”, au transmis gazdele evenimentului.

Citeste și:  Noutate pe piața muncii: persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au și angajații

DGR este deja un eveniment clasic care a prins contur si s-a dezvoltat de la an la an până a ajuns la nivelul unei mișcări importante. Încă din anul 2019, statisticile indicau peste 120.000 de participanți în toată lumea, în mai bine de 700 de orașe din peste 110 țări.

„Dapper” este tema paradei și totodată un dress code, evidențiând caracterul pozitiv al celor implicați. Astfel că au fost acceptate doar motocicletele custom, vintage, bobber, Cafe racer, scrambler, chopper, iar bărbații au avut responsabilitatea de a se îmbrăca la costum – astfel încât să prezinte imaginea curată și civilizată a motocicliștilor, împotriva curentului care uneori îi defăimează.

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Așadar, pe lângă motivul strângerii de fonduri, există și latura de socializare și, desigur, cea festivă. DGR fiind locul unde pot fi admirate cele mai frumoase motociclete.

Gazdele evenimentului au fost Thomas Josef și Florin Dorobanțu, reprezentanți ai garajului Transylvanian racer – un atelier Moto specializat în construcția și modificarea motocicletelor după preferința clienților, dar și reparația și întreținerea modelelor pretențioase.

În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus, organizatorii au reușit să stabilească toate detaliile, astfel încât, evenimentul desfășurat luna trecută, a fost un real succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.