ANAF a demarat o amplã acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale

ANAF a demarat, începând din 1 august a.c., o amplã acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformãrii la declarare a obligațiilor fiscale. 
        În aceastã campanie este vizatã, în principal, zona București – Ilfov. În vederea desfãsurãrii în bune condiții a acțiunii, efectivele au fost suplimentate cu 200 de inspectori. 
        În acest an vor fi desfãșurate 150.000 de controale care au aceastã tematicã de control. 
        Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc și vor pune accent pe prevenție și îndrumare.  Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacã sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale. Contribuabilii au posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii.  În cazul în care contribuabilii verificați refuzã sã se conformeze sau sunt constatate abateri semnificative, aceștia vor face obiectul unor investigații suplimentare. 
        Controalele vizeazã, în principal, domeniile alimentație publicã, construcții, transport, comerț, dar si combaterea muncii la negru, împreunã cu Inspecția Muncii, fãrã însa a se limita la acestea. 
        De asemenea, în cadrul acțiunii, inspectorii antifraudã vor verifica inclusiv modul în care contribuabilii respectã obligația legalã privind dotarea si utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic. 
Reamintim faptul cã Ministerul Finanțelor Publice a propus, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea de cãtre utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevãzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic (art.10 lit.cc) din Ordonanța de urgențã a Guvernului nr.28/1999) de sub prevederile Legii prevenirii nr.270/2017. Proiectul este publicat pe site-ul www.mfinante.ro. 
        Mãsura este necesarã deoarece operatorii economici care încalcã obligația de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare, mai ales cã, o perioadã îndelungatã, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã au desfãșurat numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotãrii agenților economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situații ar duce la discriminarea operatorilor economici corecți. 
         În ceea ce privește plata obligațiilor fiscale, reamintim contribuabililor cã, în cazul în care se aflã în dificultate generatã de lipsa temporarã a disponibilitãților bãnești, au posibilitatea de a solicita organului fiscal eșalonarea la platã a obligațiilor fiscale. 
        Totodatã, prin Ordonanța privind instituirea unor facilitãți fiscale, au fost prevãzute mãsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, platã eșalonatã, monitorizare și supraveghere fiscalã, pe perioada înlesnirilor. Același act normativ prevede și anularea accesoriilor aferente debitelor înregistrate la data de 31.12.2018 și care sunt sub un milion de lei, în cazul în care sunt achitate obligațiile fiscale principale, pânã la data de 15 decembrie 2019. 
         Mãsurile ce urmeazã a fi aplicate în cadrul acestor acțiuni, vor fi atent monitorizate, fiind coordonate atât la nivelul conducerii ANAF, cât și la nivel local și regional, pentru a se atinge scopul propus și pentru a se evita orice abuz. 
        În acest sens, ANAF pune la dispoziția contribuabililor adresa de email presa@anaf.ro, la care aceștia pot transmite propuneri si sugestii sau iși pot exprima opinia cu privire la acțiunea de verificare la care au fost parte, astfel încât conducerea instituției sã aibã cunoștințã de eventualele probleme cu care contribuabiliii s-au confruntat, pe parcursul verificãrilor. 

Citeste și:  7 din 10 angajatori vor oferi angajaților beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale. Primele în bani, voucherele cadou și coșurile cu produse de sezon se află în vârful listei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.