ANAT consideră că România și Grecia trebuie să colaboreze mult mai mult pe plan turistic

► În urma întâlnirilor bilaterale România – Grecia, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) trage câteva concluzii evidente. Grecia este deschisă turiștilor români de pe 16 aprilie iar noi am putea urma pas cu pas modelul elen

 Grecia și România pot fi destinații turistice complementare, nu concurente

 2021 ar putea fi anul promovării turistice a României în Grecia. Statul elen marchează 200 de ani de la debutul Revoluției de eliberare iar cele două țări sunt legate de multe vestigii și momente istorice comune

Vinerea trecută, o delegație a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) a avut o întâlnire cu delegația Greciei, condusă de Ministrul elen an Turismului, Harry Teoharis, la care au mai participat Grigoris Tasios, președintele Federației Hotelurilor, Nikos Kelaiditis – președintele HATTA (Asociația Elenă a Agențiilor de Turism) și Giorgos Stafylakis, directorul Organizației Elene de Turism (EOT) la București.

Până la implementarea certificatului verde în Uniunea Europeană, călătorii vor intra în Grecia cu un certificat de vaccinare, cu un test PCR sau cu un certificat de imunitate, toate acestea trebuind să aibă o verificare a autenticității (de exemplu, cod QR), pentru a se evita falsificarea lor. Ministrul elen al turismului a anunțat că încearcă să obțină înlocuirea testului PCR cu cel rapid, antigen.

Grecia s-a deschis pe plan turistic pentru cetățenii statelor membre UE din 16 aprilie, deci românii își vor putea petrece aici inclusiv sărbătorile pascale. Toate frontierele terestre elene vor fi deschise treptat, în acest an, iar ANAT a solicitat mărirea capacității la frontieră, ca puncte deschise, la minim 6. Ideea este să se stea cât mai puțin în frontieră, inclusiv ca măsură de protecție sanitară pentru turiști.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

”Certificatul Verde Digital este o iniţiativă a Guvernului elen şi va da un impuls foarte puternic reluării turismului. Grecia ar putea deveni, astfel, şi în acest an destinaţia turistică externă numărul 1 pentru români. Pe de altă parte, am putea proceda și noi la fel, adoptând măsuri similare și promovând România în Grecia. Cele două destinații nu sunt concurente ci complementare. Însă Grecia s-a promovat întotdeauna eficient în România dar reversul nu a avut loc niciodată. Dacă Grecia ne oferă plaje nesfârșite, insule, istorie, servicii de mare calitate, atmosferă, și România, la rândul ei, atrage turiștii eleni cu city break-uri, Transilvania, legenda lui Dracula, circuite culturale, Delta Dunării. Ar trebui să profite și țara noastră, ținând cont că în acest an Grecia marchează 200 de ani de la începerea Revoluției care a determinat ulterior independența acestei țări. Românii i-au susținut atunci pe greci, una dintre bătăliile dintre Eteria greacă și otomani având loc pe teritoriul țării noastre, la Drăgășani. Pe de altă parte, în România există multe vestigii grecești, pornind de la cetăți antice până la orașe și comunități. România și Grecia sunt țări legate de o prietenie istorică, doar că grecii nu știu foarte multe amănunte despre turismul românesc, deoarece nu am avut noi, românii grijă să ne facem cunoscuți”, declară Dumitru Luca, președintele ANAT.

”La întâlnirea cu delegația Greciei am sugerat extinderea voucher-ului bonus, care să acopere o parte dintre cheltuielile turiștilor pentru testele PCR, și pentru destinațiile insulare ale Greciei. Acest an va fi caracterizat de o mare flexibilitate și este clar că vom avea un viitor mai bun în această vară. Toate țările își doresc turiști, ceea ce ar trebui să facem și noi. Este absolut normal ca românii să dorească să călătorească în alte țări și să cunoască alte culturi, iar Grecia este una dintre cele mai căutate destinații. Pe de altă parte, la fel ar trebui să procedăm și noi, dacă vrem să aducem turiști străini, să facem export de servicii, deci să încasăm bani și să avem și o imagine de țară mai bună. Cunosc bine Grecia și amintesc că grecii au știut să se promoveze pe piața românească încă din anii ‘90, când noi, românii, de-abia ieșisem din comunism și nu prezentam un mare potențial. La ora actuală, suntem printre cei mai căutați și doriți turiști în Grecia”, subliniază Alin Burcea, vicepreședinte ANAT.

”ANAT a sprijinit esențial debutul cooperării dintre cei doi miniștri ai turismului, român și elen, și a acționat cu profesionalism. Cooperarea dintre cele două țări, atât pe plan public, cât și privat, este vitală pentru ambele părți, deoarece activitățile și interesele multor companii de turism din țările noastre sunt interconectate. Grecia a propus și a contribuit la crearea certificatului verde european, care va fi în curând implementat de către țările UE. Suntem cu toții pe aceeași pagină, la nivelul UE, și suntem hotărâți să progresăm treptat, restabilind libertatea de călătorie pentru toți oamenii. Acesta trebuie să fie obiectivul comun al tuturor guvernelor: să faciliteze traficul turistic, pas cu pas, să ofere mai multă libertate oamenilor și să sprijine economia, într-un mod care să garanteze siguranța și sănătatea. Vom încheia această perioadă de imprevizibilitate cu soluții simple, inteligente și eficiente. Miniștrii responsabili din Grecia și România au convenit asupra certificatelor necesare care să faciliteze turismul între ambele țări și care să restabilească în mod realist dreptul fundamental al omului la libera circulație. Grecia și România au o relație istorică și o prietenie reală și sunt convins că și cooperarea noastră în domeniul turismului va avea succes și va fi benefică pentru toți”, precizează Giorgos Stafylakis, directorul Organizației Elene de Turism (EOT) la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.