ANAT protestează faţă de decizia autorităţilor bulgare de a efectua lucrări de reabilitare la Podul Giurgiu-Ruse în vârf de sezon

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism protestează faţă de decizia autorităţilor de la Sofia de a efectua lucrări de reabilitare la Podul Giurgiu-Ruse în vârf de sezon estival, blocând astfel peste 1,5 milioane de români care mergeau cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia şi Grecia, informează Rador.

Potrivit sursei citate, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism afirmă că „Guvernul de la Sofia îşi autosabotează turismul”, întrucât românii sunt principalii clienţi ai staţiunilor de pe litoralul bulgar.

Asociaţia dezaprobă şi decizia statului român de a închide drumul naţional Râmnicu Vâlcea – Sibiu în plin sezon turistic, începând cu 8 iulie, timp de o lună. ANAT consideră că astfel de lucrări ar trebui programate după 1 octombrie, pentru a minimiza impactul asupra traficului şi a turiştilor, mai scrie Rador.

Citeste și:  Summer Choir revine la Biserica Neagră într-un concert dedicat compozitorilor Anton Bruckner și Gabriel Fauré @ Vineri, 19 iulie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.