Angajații SML Brașov reclamă salariile mărite nebugetate de Ministerul Sănătăţii

Salariile mărite ale angajaţilor din Serviciul de Medicină Legală nebugetate de Ministerul Sănătăţii.

Consiliul Judeţean Sibiu solicită public Ministerului Sănătăţii să suplimenteze bugetul pentru salariile personalului angajat în Serviciul de Medicină Legală Sibiu.

– Judeţul Sibiu nu este singurul în această situaţie, CJ Alba şi Braşov reclamă lipsuri similare.

Consiliul Judeţean Sibiu sub autoritatea căruia se află Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa Sibiu, şi a cărui activitate de funcţionare şi dezvoltare o susţine din punct de vedere financiar, solicită public Ministerului Sănătăţii să remedieze în cel mai scurt timp posibil situaţia cu privire la bugetul necesar salarizării din cadrul Serviciului de Medicina Legală Sibiu. Prezentei initiative i se alătură Consiliul Judeţean Alba Iulia care are un deficit total la 09.10.2019 de 237,999.26 şi Consiliului Judeţean Brasov cu un deficit total la 16.10.2019 de 335,000 lei.

Având în vedere faptul că, în momentul de faţă resursele financiare necesare plăţii salariilor pentru personalul Serviciului de Medicina Legală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu sunt mult sub-dimensionate, Consiliul Judeţean Sibiu face un apel public către Ministerul Sănătăţii care finanţează salariile medicilor din spital, de a asigura fondurile necesare conform schemei de personal aprobate chiar de Minister. În momentul de faţă, fondurile alocate conform Actului aditional nr 01 din 27.03.2019 la Contractul nr 1744/XII/400 din 02.04.2018, sunt de 3,286,104 lei, iar necesarul real, pe baza unor creşteri salariale asumate de Ministerul Sănătăţii, este de 4,007,496 lei. Consiliul Judeţean Sibiu se află în afara oricărei soluţii de a susţine legal această diferenţă de buget pentru salarizare.

Citeste și:  Elevii din Ploiești blocați în gara din Buda în timpul călătoriei către Brașov în „Săptămâna Verde”

„Lipsa de reacţie din partea Ministerului Sănătăţii, ne aduce în situaţia de a apela public Ministerul Sănătăţii, deoarece încă o dată suntem în situaţia în care, promisiunile făcute într-un anumit context, nu sunt şi susţinute faptic în documentarea bugetară. Practic, această situaţie afectează şi mai mult un sistem care oricum este şubred şi în care, cu eforturi, ne străduim să recăpătăm încrederea cetăţenilor”, a declarat Daniela Câmpean – preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

Precizăm că, înainte de a face acest apel public, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa Sibiu a înaintat adrese prin care se solicită rectificare bugetară, atât Ministerului Sănătăţii prin adresa nr.18631 din 10.09.2019, cât şi Institutului de Medicină Legală Cluj Napoca prin adresele: 14987 din 18.07.2019, şi respectiv 18273 din 4.09.2019. Până la data transmiterii prezentului comunicat, nu există niciun răspuns oficial din partea Ministerului Sănătaţii care să aducă lămuriri sau care să rezolve această situaţie deosebit de sensibilă, însă, Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, autoritate prin care Ministerul Sănătăţii asigură plata acestor drepturi salariale, a transmis Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Actul aditional nr 01/09.10.2019 la Contractul nr 2502/XII/635 din 22.04.2019, prin care informează că suma aferentă trimestrului IV va fi modificată prin reţinerea unei sume de 161,580 lei, urmând ca bugetul total să fie diminuat de la 3,286,104 lei la 2,799,059 lei. Astfel, deficitul total va fi în valoare de 1,208,437 lei, dacă sumele reţinute nu vor fi restituite.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Consiliul Judeţean Sibiu face deja eforturi în ce priveşte acoperirea necesităţilor ce ţin de baza materială a Serviciului de Medicină Legală şi a fost preocupat de alocarea bugetului necesar dezvoltării şi creşterii calităţii serviciilor pe care le desfăşoară. Din fondurile alocate de consiliu a fost recent achiziţionat un gaz cromatograf Clarus 690 performant, care îndeplineşte standardele actuale pentru efectuarea analizei concentraţiei de alcool din sânge. Acesta are două coloane cromatografice diferite pentru analiza alcoolemiei şi o instalaţie de gaze cu sistem de pregătire a probelor cu micropipetă şi reactivi. Consiliul Judeţean sprijină aşadar activitatea şi dotarea materială a Serviciului de Medicină Legală dar, din păcate, din punct de vedere legal, nu poate să asigure şi costul diferenţelor salariale pentru angajaţii acestui serviciu.

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.