Aproximativ 1.500 situații de urgență, gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 19 noiembrie, pompierii salvatori au gestionat 1.455 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În intervalul menționat, echipajele SMURD au derulat 1.218  misiuni, dintre care 1.214 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 4 pentru descarcerare. În urma acestor intervenții, mai bine de 1.200 de persoane au fost asistate medical.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 75 deincendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.

Citeste și:  Aproximativ 20.600 de deținuți vor să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

De asemenea, ieri, colegii noștri au intervenit la 162 de operațiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

În cursul zilei de ieri, 3 persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative pe timpul misiunilor desfășurate.

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

Citeste și:  Brașovenii din cartierul Florilor au de astăzi la dispoziție cea mai modernă minibază de agrement  

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.