Arafat anunţă suspendarea distribuţiei medicamentelor esenţiale necesare combaterii coronavirusului, în afara României

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat miercuri suspendarea temporară a distribuţiei medicamentelor esenţiale pentru tratarea coronavirusului, în afara României, iar entităţile private sunt solicitate să îşi decaleze programul de lucru, pentru sectorul public solicitarea fiind obligatorie, potrivit news.ro.

Raed Arafat a anunţat miercuri suspendarea temporară pentru 6 luni a distribuţiei medicamentelor în afara teritoriului RomânieiEl a recomandat decalarea de către entităţile private cu peste 99 de angajaţi a programului de lucru al angajaţilor care se deplasează cu mijloace de transport în comun, în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ, propunând ca programul de lucru să înceapă în tranşe, la orele 8, 9, 10.

Arafat a precizat că pentru instituţiile private este o recomandare, iar pentru cele de stat măsura este obligatorie. De asemenea, secretarul de stat a anunţat restricţionarea activităţilor religioase, artistice, sportive, pînă la 31 martie cu posibilitate de prelungire, decizia vizând acţiunile care implică peste 100 de persoane şi sistarea activităţii cu publicul a muzeelor.

Raed Arafat a recomandat suspendarea activităţii didactice în îmvăţământul superior, până la 31 martie.

”Trebuie să subliniez că s-a ridicat problema căminelor, rămâne la latitudinea universităţilor. Sistarea activităţii faţă în faţă cu studenţii este valabilă până la 31 martie”, a subliniat Arafat.Jandarmeria şi Poliţia asigură măsurile de ordine pentru transporturile referitoare la COVID.

A fost suplimentat numărul de medici la Borş şi Nădlac şi s-au evaluat epidemiologic toţi cetăţenii care vin din zone cu focare de infecţii. S-au organizat convoaie de maxim 10 autoturisme, care i-au escortat în judeţele de domiciliu unde au fost aşteptaţi de către prefecţi si duşi în carantină. 

În carantină se află 752 cazuri – 429 venite prin Ungaria, 23 prin Serbia, 70 prin Bulgaria, 54 au sosit la Aeroportul ”Henri Coandă”.”Poliţia de Frontieră urmăreşte toate cursele cu escală, astfel încât nu se poate ascunde punctul de plecare.

Au fost tentative şi pe cale rutieră şi pe cale aeriană. Solicităm tuturor să colaboreze cu autorităţile pentru a putea limita cât mai mult răspândirea în România”, a subliniat Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.