Au căzut recordurile la Brașov Running Festival, o cursă a premierelor în România

Rezultatele de excepție de la Brașov pun România pe harta atletismului mare. Singura competiție de alergare World Athletics Elite Label 10K din Sud Estul Europei din acest an intră în istorie.

Nicholas Kipkorir Kimeli și Sheila Chepkirui, ambii din Kenya, au realizat cele mai rapide performanțe alergate vreodată în proba de 10km în România, în timp ce Andrei Rusu a doborât recordul național al României la 10 km.

Printre premiere s-au mai  numărat și cronometrajul electronic în cursa copiilor, transmisiunea TV în direct în România și în străinătate, precum și atenția acordată competiției de către mass media internațională.

Cursa de la Brașov a confirmat așteptările organizatorilor, atleții kenyeni reușind timpi impresionanți. După ce a înregistrat un timp intermediar la 5 km de 13:27, Nicholas Kipkorir Kimeli a câștigat cursa în 26:51, ceea ce îl plasează pe locul cinci în clasamentul mondial din toate timpurile. Tânărul de 24 de ani a doborât recordul de traseu al Brașov Running Festival de 28:40, realizat anul trecut de Roncer Konga. Fantastica cursă a continuat cu Weldon Langat terminând și Isaac Kibet Ndiema terminând amândoi în 26:55! Duo-ul kenyan ocupă acum locul al șaptelea în clasamentul mondial din toate timpurile pe 10km.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

În timp ce șapte sportivi au terminat sub 28 de minute, Andrei Rusu din România a ajuns pe locul unsprezece în 28:38 , reușind în felul acesta să doboare recordul național de 28:53, realizat în 2019 de Ștefan Iulius Gavrilă.

Cursa feminină a fost de asemenea remarcabilă. Sheila Chepkirui a terminat în 30:07, la doar 6 secunde de record mondial feminin, într-o cursă ce a aliniat la start doar femei. Agnes Ngetich, tot din Kenya, a fost a doua cu 30:30, iar Sarah Chelangat din Uganda, a treia, la doar o secundă distanță, în 30:31.

În încercarea ei de a doborî recordul național, Stella Rutto, sportiva clubului Dinamo, a terminat cursa pe locul șapte în 32:04, la doar 4 secunde de performanța istorică a Constantinei Diță.

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Peste 800 de alergători s-au înscris în competiția de la Brașov, care a programat curse de 5 și 10k, atât pentru atleți de elită, cât și amatori, precum și curse de 800 și 1200 de metri pentru copii, cu o participare foarte numeroasă.

Fosta mare campioană de maraton, Mary Keitany a alergat alături de copii și a decernat premiile câștigătorilor. Următoarea ediție a Brasov Running Festival este programată pentru 10 septembrie pentru anul viitor.

Rezultatele competiției:

10 K Elite Masculin

1Nicholas Kipkorir KimeliKEN00:26:51
2Weldon LangatKEN00:26:55
3Isaac Kibet NdiemaKEN00:26:55
4Daniel Tumaka KosenKEN00:27:19
5Dennis Kibet KityioKEN00:27:35
6Shadrack RutoKEN00:27:44
7Egide NtakarutimanaBDI00:27:45
8Fredrick Yeko DomongoleKEN00:28:07
9Brian KwemoiKEN00:28:11
10Josphat Kipkorir MeliKEN00:28:14
11Andrei RusuROU00:28:38
12Alex GeorgeGBR00:28:40
13Nicolae SoareROU00:28:41
14Pierre CouzinierFRA00:28:46
15Hiko Tonosa HasoIRL00:28:55

10 K Elite Feminin

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov
1Sheila ChepkiruiKEN00:30:07
2Agnes NgetichKEN00:30:30
3Sarah ChelangatUGA00:30:31
4Brenda TuweiKEN00:31:35
5Faith CheronoKEN00:31:49
6Veronica LoleoKEN00:31:52
7Stella RuttoROU00:32:04

10K Top Romania Masculin

1Andrei Rusu00:28:38
2Nicolae Soare00:28:40
3Laviniu Madalin Chis00:30:15

10K Top Romania Feminin

1Stella Rutto00:32:04
2Liliana Dragomir00:34:02
3Denisa Dragomir00:36:04

5K Feminin

1Claudia PrisecaruROU00:17:03
2Cristina BalanROU00:17:16
3Maria Claudia FloreaROU00:18:02
1Dragoș PopROU00:15:00
2Andrei StefanaROU00:15:30
3Marius BuscaROU00:15:34

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.