România obține prima medalie la actuala ediție a Campionatelor Mondiale de Juniori și Cadeți, prin performanța lui Matei Radu, care a cucerit bronzul în proba de sabie masculin cadeți. Sportivul român a avut un parcurs foarte bun pe tabloul competiției, ajungând până în semifinale, unde l-a întâlnit pe georgianul Giorgi Urushadze. După un duel disputat, […]
Read More
Notele obținute de elevi la simularea examenului național de Bacalaureat 2026 vor fi comunicate individual, astăzi, potrivit calendarului oficial al Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a avut loc în perioada 23–26 martie. Conform procedurii, rezultatele nu sunt trecute automat în catalog, însă pot fi consemnate la cererea scrisă a elevului sau a părintelui ori tutorelui. […]
Read More
Deși condițiile meteo nu au fost ideale, datorită sistemului de producere a zăpezii artificiale s-a schiat în condiții bune pe tot parcursul sezonului. În cele 36 de zile în care a funcționat sistemul de înzăpezire, s-au produs peste 380.000 de metri cubi. Poiana Brașov a fost și în acest sezon prima opțiune pentru schiorii și […]
Read More
Începând de mâine, în fiecare zi de vineri, transportul public devine gratuit în municipiul Brașov, alături de Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni, unde începe implementarea programului „Vinerea Verde”, în baza hotărârilor de Consiliu Local adoptate recent. Orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai. Ce înseamnă […]
Read More
Campania “Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2026, continuă până în data de 09.04.2026 (inclusiv). Până în data de 01.04.2026 un număr de 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Reamintim că: – actul de identitate (CI sau BI) în original; – cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în […]
Read More
Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre […]
Read More
La mai bine de un an de la dispariție, coiful dacic de la Coțofenești ar fi fost găsit, potrivit publicației RTV Drenthe. Informația a fost confirmată pentru Euronews de autoritățile olandeze, precum și de surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Însă Parchetul olandez însă nu a confirmat și urmează să facă o conferință de presă […]
Read More
Comunitatea se mobilizează pentru a susține un copil aflat într-o luptă dificilă, prin spectacolul caritabil „Dăruiește speranță! Dăruind vei dobândi”, organizat de Asociația Poarta Dorului. Evenimentul care va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, la Crăiasa Munților, își propune să transforme o seară artistică într-un gest concret de solidaritate. Spectacolul va reuni […]
Read More
După ani de așteptare, NASA a lansat cu succes racheta Space Launch System, în cadrul misiunii Artemis 2. Lansarea a avut loc miercuri seară, la ora locală 18.35 (joi, 1.35, ora României) de la Kennedy Space Center, iar un echipaj format din patru astronauți a pornit într-o călătorie de zece zile în jurul Lunii – […]
Read More
Brașovul devine, timp de două zile, punctul de referință al gastronomiei românești. Pe 6 și 7 mai, la Selgros Cash & Carry, Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism organizează, în premieră, un format dublu de competiție: Campionatele Naționale de Cofetărie și Bucătărie 2026. Evenimentul aduce în prim-plan două zile de concursuri desfășurate live, […]
Read More