Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a început luni, fiind prima reuniune a forului în noua formulă, după scrutinul din 6 decembrie. Preşedinte de şedinţă este Lucian Feodorov (AUR), cel mai în vârstă deputat. Sunt prezenţi 310 deputaţi. În această primă reuniune urmează să se constituie Comisia de validare formată din 30 de deputaţi, conform […]
Read More
Primarul Allen Coliban și reprezentantul companiei poloneze Solaris Bus & Coach Sp. Z.o.o, Daniel Eugen Ciolan, au semnat contractul pentru furnizarea a 25 de troleibuze cu lungimea de 18 metri. Valoarea contractului este de 63.025.209,71 lei + TVA, iar livrarea se va face pe parcursul următoarelor 12 luni. Acest contract se derulează în cadrul proiectului […]
Read More
Patru conducători auto din Brașov s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși băuți la volan. Primul dintre șoferi a fost prins pe raza localității Șinca. Testat cu etilotestul, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,05 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Un al doilea conducător a fost oprit în municipiul Făgăraș. În […]
Read More
Prefectul Mihai Cătălin Văsii a transmis operatorilor economici din industria ospitalității din județul Brașov un mesaj privind necesitatea acordării unei atenții sporite măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus în perioada sărbătorilor de sfârșit de an: „Având în vedere că sărbătorile de sfârșit de an presupun – mai ales într-o zonă turistică de […]
Read More
Lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov i-au livrat unui brașovean un mai mulți saci cu gunoi la ușă. Deșeurile îi aparțineau bărbatului, care le-a aruncat într-o parcare de la marginea DN 1. Gunoiul provenea din renovarea unei case. Ca să scape de moloz, omul l-a încărcat în saci pe care i-a abandonat într-o […]
Read More
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 20.12.2020, Hotărârea numărul 61 pentru aprobarea introducerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și suspendarea zborurilor din și către Regatului […]
Read More
Ediția 2020 – 2021 a Cupei României a fost câștigată de către CSM Corona Brașov. Aceasta a învins în finală echipa SC Miercurea Ciuc: 5 – 2 (3 – 1, 1 – 2, 1 – 0). Clasament final: CSM Corona Brașov – medalie de aur SC Miercurea Ciuc – medalie de argint CSM Galați – medalie […]
Read More
Până astăzi, 20 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 591.294 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 498.777 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.350 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]
Read More
Continuă să scadă incidența Covid-19 la Brașov. Datele transmise de Direcția de Sănătate publică Brașov indică o scădere a ratei de infectare atât în municipiu cât și în județ. Astfel, astăzi incidența Covid a ajuns la 6,54 cazuri la mie, în orașul Brașov, de la 6,64, cât a ost ieri. La nivelul județului, rata de […]
Read More
Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, […]
Read More