Prin intermediul Măsurii 5 – Refacerea potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi de evenimente catastrofale şi instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare, respectiv a sub-măsurii 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile, fermierii au avut posibilitatea […]
Read More
Curtea de Apel Braşov a stabilit pentru data de 24 iulie un prim termen în procesul privind licitaţia contestată pentru realizarea Terminalului de pasageri al viitorului Aeroport Braşov-Ghimbav, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea. Conform acestuia, în cazul în care instanţa va da o decizie la acest […]
Read More
Sute de reprezentanţi ai sindicatului drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au protestat miercuri, timp de trei ore, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, nemulțumiți fiind de salariile angajaţilor, lipsa acută de personal şi faptul că societatea nu are încă un buget aprobat pentru acest an, potrivit […]
Read More
Șantier în zona „0” a Brașovului. Mâine începe amenajarea zonei de trafic pietonal necesară lucrărilor de modernizare a rețelei electrice de pe strada Mureșenilor, vizavi de Piața Sfatului. Potrivit avizului Comisiei de Circulație, lucrările se vor desfășura pe trotuar, pe segmentul cuprins între librăriile Okian și Cărturești. Pentru asigurarea circulației pietonale, pe prima bandă a […]
Read More
Opt turişti au ajuns la spital după ce o scara de la pensiunea la care erau cazați, în zona Fundata s-a rupt cu ei.Turiștii erau cazati de câreva zile în zona agro-turistică din Brașov. Astăzi la prânz, oameni au ieșit la plimbare prin stațiune. La întoarcere, turiștii s-au îndreptat spre camere. Când au urcat pe […]
Read More
Echipa de handbal femin Corona Braşov şi-a aflat, marţi, adversara din Cupa EHF la handbal feminin, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Viena. Corona Braşov va întâlni în turul secund al Cupei EHF câştigătoarea dintre Super Amara Bera Bera (Spania) şi LK Zug Handball (Elveţia). Echipa de sub Tâmpa va fi gazdă în primul meci.
Read More
Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes deschid seria recitalurilor ediţiei 2019 a Cerbului de Aur, cel mai mare concurs internaţional de interpretare organizat în România, informează un comunicat TVR transmis Brașov Știri. Pe 22 august, Ştefan Bănică jr. va fi primul care va urca pe scena celei de-a XIX-a ediţii a festivalului. „Mă bucur că […]
Read More
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită coaliţiei de la guvernare oprirea tuturor demersurilor prin care se limitează drepturile studenţilor privind transportul gratuit cu trenul şi acordarea burselor. „Gratuitatea la transportul feroviar intern acordată de statul român studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă la instituţiile de învăţământ superior acreditate reprezintă […]
Read More
In perioada 12-14 iulie, o delegatie din Codlea a participat la festivitatile orasului german Remseck am Neckar, partener oficial al orasului Codlea. Delegatia codleana a raspuns vizitei oficialilor germani la Zilele Codlei – Kronenfest de acum cateva saptamani, cand partenerii orașului au adus codlenilor in dar o masina de pompieri ultraechipata pentru interventii. Delegatia din […]
Read More
Produsele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ conţin deseori prea multe zaharuri, iar informaţiile de pe etichete creează confuzii, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care propune revizuirea criteriilor sale în ceea ce priveşte alimentaţia nou-născuţilor, informează AFP. „În cazul a aproximativ jumătate dintre produsele examinate (…), peste 30% dintre calorii provin din […]
Read More