Două noi proiecte destinate modernizării domeniului sanitar prin îmbunătăţirea dotărilor cu echipamente medicale au fost aprobate în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Braşov, de joi, 29 august. Instituţiile beneficiare sunt Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, ale căror ambulatorii vor fi echipate cu aparatură modernă, în […]
Read More
Amenințările cibernetice nu doar că au devenit din ce în ce mai dese și mai sofisticate dar, în lipsa adaptării sistemelor interne ale companiilor la noile reglementări UE, acestea vor avea capacitatea de a disturba major sectoare economice esențiale, înalt-dependende de digitalizare. Ce este de făcut în acest nou peisaj? Directiva privind securitatea rețelelor și […]
Read More
Ieri, 28.08.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 327.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 99.000 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera. Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, […]
Read More
Consulul Ungariei la Bucureşti a murit astăzi ntr-un accident petrecut pe autostrada A1, în apropiere de Lugoj! Maşina pe care o conducea a fost spulberată de un TIR scăpat de sub control. Imaginile de la fața locului au un puternic impact emoțional. Camionul încărcat cu buşteni mergea spre Lugoj când unul dintre pneuri a explodat, […]
Read More
Artista brașoveană Getty Tatomir vă invită la expoziția de pictură abstractă “Ricchi e Poveri”, o expoziție inspirată din zilele petrecute într-una din destinațiile ei preferate, Italia. Ceea ce va fi deosebit față de o expoziție obișnuită, este modalitatea de expunere. Pentru a induce publicul în atmosfera de Italia, tablourile vor fi expuse asemănător rufelor întinse […]
Read More
Cea de-a patra ediție a evenimentului „CODLEA F-ESTIVAL” vine în întâmpinarea publicului cu o mare și plăcută surpriză: prezența a 10 caricaturiști de talie internațională și națională, care vor desena caricaturi timp de 6 ore, repartizate în doua zile, în mod gratuit publicului prezent. Vizitatorii vor putea observa arta caricaturii de la acești maeștri și […]
Read More
După ce Ministerul Finanțelor (MF) a clarificat oficial cum se calculează termenul pentru depunerea situațiilor financiare pe 2023, firmele pentru care s-a considerat (eronat) că l-au depășit ar putea să revină la impozitul micro, potrivit Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Totuși, MF trebuie să instituie un mecanism pentru ca acest lucru […]
Read More
Începând cu data de 29 septembrie 2024, compania aeriană Fly Lili inaugurează o nouă rută directă între Aeroportul Internațional Brașov „Ghimbav” (GHV) și Aeroportul Internațional Istanbul (IST). Această nouă conexiune aeriană va opera de trei ori pe săptămână, în zilele de miercuri, vineri și duminică, oferind astfel călătorilor o opțiune convenabilă pentru a ajunge în […]
Read More
În data de 1 septembrie, Grădina Zoologică Brașov celebrează, alături de alte grădini zoo din întreaga lume, Ziua Internațională a Primatelor, printr-o serie de activități captivante, menite să aducă publicul mai aproape de lumea acestor animale extraordinare, ale căror comportamente, inteligență și diversitate continuă să fascineze. Ziua va începe cu o sesiune de discuții alături […]
Read More
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele sistemului la opt luni de la implementarea programului pe plan local. În cele opt luni de la implementare, Sistemul de Garanție-Returnare s-a dezvoltat constant, înregistrând lunar cifre în evoluție. În infograficul anexat găsiți Barometrul RetuRO aferent lunii […]
Read More